Încă două anchete au fost începute în cazul medicului care și-a internat părinții pe perioadă nedeterminată

×
Codul embed a fost copiat

Încă două instituții au început anchete în cazul medicului din Iași care și-ar fi internat părinții în spital, pe perioadă nedeterminată.

Este vorba despre Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și de Direcția de Sănătate Publică.

Se pare că nu sunt decontări în neregulă, dar DSP vrea să vadă şi documentele în baza cărora s-au făcut internările în spital.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași s-a autosesizat, în cazul internărilor de la Spitalul Sfântul Spiridon. Potrivit reprezentanților institutiei, nu s-au făcut decontări care să ridice semne de întrebare, pentru că spitalul a încasat doar tariful din contract, calculat la o durată medie de internare de 7 zile.

Unitatea medicală ar fi fost prejudiciată însă pentru că a asigurat practic, din fonduri proprii, tratamentele oferite celor doi pacienți, în zilele care depășesc limita din contract, adaugă reprezentanții Casei Judetene de Asigurări de Sănătate.

Citește și
spital
Anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. O doctoriță și-ar fi internat părinții pe o perioadă nedeterminată
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Monalisa Artenie, purtător de cuvânt CJAS Iași: „La spitalele de boli acute, dacă un pacient depășește durata medie de spitalizare, tariful se va face la nivelul duratei medii de spitalizare, și nu la cheltuiala efectiv realizată. Aceste cheltuieli care se fac pentru un pacient care depășește durata medie de spitalizare se fac din bugetul spitalului și nu din fondurile CJAS”.

La rândul său, cei de la Direcția de Sănătate Publică vor să vadă documentele în baza cărora au fost internați cei doi pacienți.

Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iași: „DSP va solicita un punct de vedere oficial Spitalului Sfântul Spiridon și documente referitoare la acele perioade de internare pentru cele două persoane, urmând ca în perioada următoare să avem un punct de vedere oficial”.

Între timp, este în desfășurare și ancheta Spitalului Sfântul Spiridon. După primele verificări, reprezentanții unității sanitare au transmis că au fost identificate sute de zile de internare pe numele tatălui medicului Laura Gheucă-Solovăstru și alte câteva zeci pe numele mamei sale.

Contactată de Știrile PRO TV, șefa clinicii de dermatologie a trasmis că va oferi un punct de vedere în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Percheziții la două grupări de cămătari din Iași, care practicau dobânzi și de 400%. Este vizat Clanul Corduneanu
Percheziții la două grupări de cămătari din Iași, care practicau dobânzi și de 400%. Este vizat Clanul Corduneanu

Un număr de 42 de percheziţii domiciliare se desfăşoară luni dimineaţă la membrii a două grupări infracţionale organizate din Iaşi, care acordau împrumuturi băneşti cu camătă.

Anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. O doctoriță și-ar fi internat părinții pe o perioadă nedeterminată
Anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. O doctoriță și-ar fi internat părinții pe o perioadă nedeterminată

Este anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași după ce șefa clinicii de dermatologie, Laura Gheucă-Solovăstru, și-ar fi internat părinții în unitatea medicală pe o perioadă nedeterminată.  

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.