Hoţul proaspăt eliberat care a bătut şi jefuit un bărbat e încă liber. Ce i-a furat

×
Codul embed a fost copiat

Secvențele filmate în Galaţi au fost făcute publice de Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor. Polițiștii l-au identificat pe agresor, dar acesta este încă în libertate.

Poliţiştii gălăţeni caută, de luni, un bărbat de 36 ani, din Galaţi, care a fost surprins de camerele de luat vederi dintr-un bloc de locuinţe în timp ce lovea cu violenţă un bărbat, după care i-a furat acestuia banii şi un telefon mobil.

Agresiunea a fost surprinsă de camerele de luat vederi dintr-un bloc din Galaţi, iar înregistrarea video a fost postată pe o reţea de socializare de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor. Cu ajutorul acestei filmări, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a identificat autorul agresiunii în persoana unui bărbat de 36 de ani, recidivist, acesta fiind în prezent căutat de poliţişti.

Potrivit IPJ Galaţi, agresorul a atacat un bărbat în vârstă de 75 ani chiar în holul blocului în care victima locuia, agresiunea petrecându-se într-un imobil aflat în centrul oraşului Galaţi, luni, în jurul orei 11,00.

După ce agresorul a lovit victima până când aceasta a rămas la pământ, a furat suma de 500 de euro şi un telefon mobil. Victima a fost transportată, cu leziuni maxilo-faciale, la Spitalul Judeţean din Galaţi, unde se află şi în prezent, internată.

Citește și
regele puscariilor
"Regele pușcăriilor", din nou după gratii. Ce faptă a comis bărbatul din Iași
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Deputat PNL: Cei care comit infracțiuni violente să nu beneficieze de recurs compensatoriu
Deputat PNL: Cei care comit infracțiuni violente să nu beneficieze de recurs compensatoriu

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat duminică seară că va depune un proiect de lege ca persoanele care comit ”crime, tentative de crimă, tâlhărie sau viol” să nu mai beneficieze de predeverile legii privind regimul compensatoriu.

"Regele pușcăriilor", din nou după gratii. Ce faptă a comis bărbatul din Iași

Un recidivist din Iaşi eliberat în baza legii recursului compensatoriu a ajuns iar în spatele gratiilor, acuzat că a violat o fată de 17 ani. Individul, în vârstă de 51 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile.

10.000 de deținuți eliberați într-un an în baza recursului compensatoriu. Care ar fi de fapt scopul măsurii
10.000 de deținuți eliberați într-un an în baza recursului compensatoriu. Care ar fi de fapt scopul măsurii

Aproximativ 10.000 de deținuți au fost eliberați în ultimul an, înainte să fi executat întreaga pedeapsă. 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.