”Hâzii” din Bistrița Năsăud au dispărut din cauza coronavirusului. Este prima dată când obiceiul se oprește, după 60 de ani

×
Codul embed a fost copiat

În fiecare an, de Ajunul Bobotezei, oamenii din satul Chintelnic, judeţul Bistriţa-Năsăud, obişnuiau să aştepte colindătorii costumaţi cât mai înfricoşător posibil, cunoscuţi şi sub numele de ”Hâzii”, care alungau spiritele rele din casele sătenilor.

Din cauza pandemiei, anul aceasta este pentru prima dată în ultimii 60 de ani, de când acest obicei a fost oprit. Localnicii se tem să mai primească colindătorii în locuinţe de frica virusului.

Potrivit unui obicei vechi de sute de ani, în ziua de 5 ianuarie, tinerii, și nu numai, din satul Chintelnic, își schimbau înfățișarea, acoperindu-și fața cu făină, purtând măști și haine ponosite, după care colindau din casă în casă, în căutarea unor posibile căsătorii. Anul acesta, ulițele satului au fost pustii, iar o liniște apăsătoare a cuprins toată localitatea din Bistrița - Năsăud.

Personajele întruchipate de către ,,Hâzi" sunt de fiecare dată, dintre cele mai diverse, cum ar fi moartea, preotul, mirele și mireasa, nuntași, drăcușori, ofițeri, moși sau babe.

„Nu s-au întrerupt niciodată obiceiurile astea, acum e perioada asta urâtă de pandemie. În seara asta era un obicei frumos, se făceau hâzi și umblau din casă în casă, cei mai tineri, chiar și ăștia mai în vârstă ca noi umblau și spionau casele pentru viitorii tineri, care s-ar fi putut da laolaltă" explică un localnic.

Citește și
Sfantul Vasile
Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie. Ce trebuie să faci ca să ai noroc și sănătate tot anul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnică: ,,De 60 de ani nu a fost întrerupt, se umbla pe la case, care cum îi înţesa, acum nu îi mai lasă și nu mergem nicăieri, nu îi mai lasă nici pe copii, nici să umble hâzi pe la case, că nu-i primim, anul trecut era plin aici.. ”
Reporter: Era frumos?
Localnică: „Era foarte frumos... acum dacă așa a dat Dumnezeu..”

Localnicii sunt triști, din cauză că anul acesta ulițele satului sunt goale și că nu pot primii pe nimeni în case, să îi colinde.

Reporter: Lăsați copilul să meargă cu hâzii?
Femeie: „L-aș lăsa, dar dacă nu îi primesc oamenii în casă cu pandemia.....ulițele sunt goale, e trist... Da, e foarte trist cu pandemia asta, ar umbla oamenii pe drum, anul trecut am făcut, am umblat.”

Reporter: Primiți hâzii, dacă vin?
Localnică: „Nu, anul ăsta nu” 
Reporter: De ce?
Localnică: „E pandemia și nu vrem să riscăm, avem părinți, bunici bolnavi, în vârstă și mai bine evităm.”

Startul pentru colindat se dădea de la casa preotului. Era prima casă în care intrau hâzii și apoi mergem mai departe.

Grigore Linul - preot sat Chintelnic: ,,Era un eveniment important pentru parohia noastră și nu numai, pentru întreaga zonă, când în seara aceasta umblau hâzii aici, în Chintelnic, însă anul 2020 a fost un an atipic, iată că începem un an 2021 atipic... cu alte cuvinte și în seara aceasta, hâzii nu vor mai colinda din poartă în poartă ca în ceilalţi ani. Anul trecut era plin de hâzi şi de lume, e pustiu într-adevăr, e puțin sinistru însă trebuie să respectăm aceste măsuri pentru a ne fi mai bine.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Boboteaza - tradiții și obiceiuri. Câte zile nu se spală haine după Bobotează și de ce se aruncă crucea în apă
Boboteaza - tradiții și obiceiuri. Câte zile nu se spală haine după Bobotează și de ce se aruncă crucea în apă

Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania”, marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.

Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie. Ce trebuie să faci ca să ai noroc și sănătate tot anul
Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie. Ce trebuie să faci ca să ai noroc și sănătate tot anul

Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat "păzitor de duhuri rele”.

Cluburile au fost luate cu asalt de cei care se sarbatoresc de Sf. Ion. VIDEO
Cluburile au fost luate cu asalt de cei care se sarbatoresc de Sf. Ion. VIDEO

Pentru ca anul acesta Sfantu Ion pica in zi de lucru, cei care-si serbeaza ziua numelui n-au vrut sa rateze petrecerea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.