Guvernul discută joi o OUG privind aplicarea măsurilor sancționării în contextul conflictului din Ucraina

Guvern

Guvernul urmează să discute joi un proiect de OUG privind măsurile care asigură continuarea regimului sancţionatoriu al UE aplicat în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina fără însă a se prejudicia activitatea unor companii din România.

Proiectul a fost dezbătut în primă lectură în şedinţa de miercuri a Executivului.

Se va introduce posibilitatea de instituire a unui mecanism de control care să furnizeze garanţiile necesare pentru ca persoana juridică asupra căreia se aplică sancţiunile să nu poată avea acces la fonduri sau resurse economice ale entităţii deţinute sau controlate. Practic, acest mecanism de control va putea genera o serie de derogări, în sensul în care vor fi permise operaţiuni precum accesarea fondurilor necesare pentru a continua activitatea economică, plata salariilor angajaţilor, plata utilităţilor, a serviciilor, a taxelor, contribuţiilor, costurilor comerciale, furnizorilor aferenţi activităţii de producţie, achiziţie şi vânzare”, a explicat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Cabinetul Ciucă va mai analiza joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Prin modificările propuse, termenele de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor se reduc de la aproximativ 51 de zile calendaristice sau mai mult, în funcţie de numărul de zile nelucrătoare/sărbători legale, la 13 zile”, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

Citește și
serghei lavrov
Reacția guvernului român după ce avionul lui Lavrov nu a putut să zboare către Serbia. „România nu a primit o solicitare”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea normativelor de cheltuieli aferente organizării unui seminar internaţional pe tema securităţii energetice sub egida Centrului pentru Cooperare în Domeniul Securităţii - RACVIAC, în perioada 13 - 16 iunie, la Ploieşti.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O deputată spune că s-a trezit cu tarif social la curent, iar cei care au nevoie nu primesc: Nici măcar nu pot renunța la el
O deputată spune că s-a trezit cu tarif social la curent, iar cei care au nevoie nu primesc: Nici măcar nu pot renunța la el

Deputata USR Cristina Prună a calificat, marţi, drept "haotice" şi "fără sens" măsurile adoptate în criza facturilor la energie, menţionând că ea însăşi beneficiază de un preţ plafonat, deşi este parlamentar.

 

Reacția guvernului român după ce avionul lui Lavrov nu a putut să zboare către Serbia. „România nu a primit o solicitare”
Reacția guvernului român după ce avionul lui Lavrov nu a putut să zboare către Serbia. „România nu a primit o solicitare”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat luni că Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu a primit nicio solicitare din partea autoritîţilor ruse privind survolul vreunei aeronave care să îl transporte pe Serghei Lavrov.

Angela Merkel, prima reacție în care vorbește despre invazia Rusiei în Ucraina
Angela Merkel, prima reacție în care vorbește despre invazia Rusiei în Ucraina

Fostul cancelar Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru actualul guvern german, UE şi SUA în eforturile lor de a-l înfrunta pe preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit EFE, scrie Agerpres.

Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de 700 de lei persoanelor care au pensii mai mici de 2.000 de lei
Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de 700 de lei persoanelor care au pensii mai mici de 2.000 de lei

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o OUG care prevede acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei pentru toţi pensionarii din sistemul public şi militar care au mai puţin de 2.000 de lei pe lună.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.