Guvernul doreşte eliminarea pensiilor speciale. Care sunt excepţiile

Guvern
Agerpres

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că Guvernul are în vedere eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor şi ale cadrelor militare.

„Vreau să menţin un angajament ferm, şi anume, drepturile câştigate nu se pierd şi legislaţia se aplică. Din perspectiva pensiilor, noi dorim să eliminăm pensiile speciale. Cu anumite excepţii: ale magistraţilor care beneficiază de o decizie a Curţii Constituţionale şi ale militarilor, care sunt în sistemul de apărare NATO", a spus Turcan într-un interviu pentru un post de televiziune

Ea a explicat că renunţarea la pensiile speciale înseamnă, de fapt, să se ajungă la situaţia în care acestea să fie calculate pe bază de contributivitate, transmite Agerpres.

„Noi mergem cu actuala lege a pensiilor în aplicare, cu creşterea pensiilor de la 1 ianuarie, aşa cum s-a întâmplat de la 1 septembrie, cu creşterea salariului minim şi pe măsură ce avansăm, pregătim o lege a pensiilor care să introducă pentru toate pensiile din România sistemul contributivităţii şi dacă la un anumit moment legea nouă cu legea în vigoare se întâlnesc, avantajele câştigate nu se diminuează, însă se elimină inechităţile din sistemul de pensii", a susţinut Turcan.

Ea a precizat că şi creşterea pensiilor prevăzută pentru luna septembrie a anului viitor se va realiza.

Citește și
parlament
PNL: Bugetarii trebuie să muncească fără vouchere şi pensii speciale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde
Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde

Proiectul potrivit căruia pensiile speciale vor fi suprataxate de stat a trecut de Senat. Cei care câștigă peste șapte mii de lei ar putea da un impozit de 30 la sută. Cine ia peste 10.000 de lei va fi impozitat cu 50 la sută.

PNL: Bugetarii trebuie să muncească fără vouchere şi pensii speciale
PNL: Bugetarii trebuie să muncească fără vouchere şi pensii speciale

Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu spune că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat, iar aceștia trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.

Emil Boc: Sistemul de pensii nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale
Emil Boc: Sistemul de pensii nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat sâmbătă, la sediul PNL, că "mai devreme sau mai târziu" se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.

Senatorii au respins Legea pensiilor, dar au votat să-și păstreze pensiile speciale
Senatorii au respins Legea pensiilor, dar au votat să-și păstreze pensiile speciale

Senatul a respins, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care pensiile speciale erau eliminate.

Momentul jenant în care Guvernul explică nevoia pensiilor speciale. ”Urgența este... ăăă”
Momentul jenant în care Guvernul explică nevoia pensiilor speciale. ”Urgența este... ăăă”

Pensiile speciale, de mii de lei pentru primari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, ar putea fi adoptate miercuri, în şedinţa de Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.