Guvern: Armata României nu are militari în R. Moldova pentru a participa la exerciţii sau alte forme de instruire în comun

Ședință de guvern

Guvernul a anunţat că, în perioada curentă, Armata României nu are militari în Republica Moldova pentru a participa la exerciţii sau alte forme de instruire în comun cu militari din Republica Moldova.

De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea, din resursele armatei, de echipamente militare către Ucraina, acesta se află în analiză. Executivul va lua o decizie după finalizarea acestei analize.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, precizările Ministerului Apărării Naţionale vin în contextul în care o publicaţie de limba rusă a publicat informaţii false potrivit cărora „România intenţionează să atace Transnistria cu sprijinul NATO, urmând apoi să anexeze Republica Moldova, menţionând că deja pe teritoriul Republicii Moldova au fost dislocaţi militari români.”.

„Nu există nicio decizie şi nu este analizată ipoteza constituirii în România a unor tabere de instrucţie pentru militarii ucraineni”, mai indică sursa citată.

De asemenea, decizia MApN de a consemna la sol avioanele MiG ale Armatei Române face parte dint-un proces de analiză tehnică a aeronavelor MiG-21. Decizia nu are nici o legătură şi nu poate fi corelată cu ştirea potrivit căreia Forţele Aeriene Ucrainene au mai multe aparate de zbor. Aeronavele nu au fost scoase din uz.

Citește și
Transnistria
Expert: O invazie rusă în Transnistria este „extrem de improbabilă”. Este doar război informațional
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

„Se doreşte o analiză care să fundamenteze decizia pe baze tehnice, astfel încât să fie garantată siguranţa zborului”, mai arată comunicatul de presă.

În ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea, din resursele armatei, de echipamente militare către Ucraina, acesta se află în analiză. Guvernul va lua o decizie după finalizarea acestei analize.

Premierul Nicolae Ciucă a clarificat luni, aceste subiecte, răspunzând unor întrebări ale mass-media.

Întrebat dacă vor exista şi în România tabere de instrucţie, premierul a răspuns: „Nu există acest lucru. Nu am luat în analiză acest subiect”.

Referitor la o posibilă legătură între consemnarea la sol a avioanelor MiG ale Armatei Române şi informaţia potrivit căreia Forţele Aeriene Ucrainene au în prezent mai multe aparate de zbor decât aveau la începutul războiului, prim-ministrul a declarat: „Nu! Absolut deloc. Am primit informarea de la Ministerul Apărării Naţionale pe marginea acestei decizii, este vorba de continuarea elementelor de analiză tehnică a aeronavelor MiG-21. Ele nu au fost scoase din uz, se doreşte să se finalizeze şi să existe o decizie pe baze tehnice foarte bine fundamentate, astfel încât să asigurăm pe deplin siguranţa zborului”.

În legătură cu posibilitatea modificării legislaţiei în sensul trimiterii de arme sau tehnică militară către Ucraina, premierul a afirmat: „În acest moment, legea este în analiză. În momentul în care ea se va finaliza vom lua şi decizie concretă în acest sens”.

Amintim că luni sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele şi uşile sediului MGB au fost sparte, la fel şi ferestrele unor clădiri din apropiere.

Marți, au fost înregistrate noi explozii în Transnistria, unde două turnuri de comunicaţie au fost scoase din funcţiune.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Reacția MAE după exploziile din Transnistria. Acuză încercări de escaladare artificială a securității din zonă
Reacția MAE după exploziile din Transnistria. Acuză încercări de escaladare artificială a securității din zonă

Ministerul Afacerilor Externe al României a avut, marți seara, o primă reacție după exploziile din Transnistria. 

Expert: O invazie rusă în Transnistria este „extrem de improbabilă”. Este doar război informațional
Expert: O invazie rusă în Transnistria este „extrem de improbabilă”. Este doar război informațional

Probabilitatea unei invazii rusești în Transnistria este foarte scăzută, extrem de improbabilă, date fiind problemele cu care se confruntă armata rusă pe frontul de sud-est din Ucraina.

Ucraina acuză Moscova că vrea să
Ucraina acuză Moscova că vrea să "destabilizeze" Transnistria: „Moldova să se pregătească să primească oaspeți”

Kievul a acuzat marţi Moscova că încearcă să "destabilizeze" regiunea separatistă Transnistria din estul Republicii Moldova, situată la frontiera cu Ucraina, după o serie de explozii care au suscitat temeri privind extinderea războiului în ţara vecină.

Noi explozii în Transnistria. Două turnuri de comunicaţie au fost scoase din funcţiune
Noi explozii în Transnistria. Două turnuri de comunicaţie au fost scoase din funcţiune

Patru explozii au avut loc în ultimele 24 de ore la obiective strategice din Transnistria, regiunea separatistă din Republica Moldova, locuită de populație majoritar rusofonă.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.