Grav accident în Ialomița. Două persoane, soț și soție, au murit

Accident Ialomița
ISU Ialomița

Două persoane, soţ şi soţie, au decedat într-un accident de circulaţie produs, sâmbătă dimineaţă, pe DN2A, în localitatea Misleanu, în urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism, traficul rutier fiind blocat în zonă.

"În această dimineaţă, în jurul orei 07,15, pe DN 2A - E 60, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane. Din verificările efectuate a reieşit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism, în urma impactului rezultând decesul celor două persoane. Se efectuează cercetarea la faţa locului. Traficul în zonă este blocat", se arată într-un comunicat remis de IPJ Ialomiţa.

La locul accidentului a intervenit Garda de intervenţie Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin au venit şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa - substaţia Slobozia.

"În urma accidentului au rezultat trei victime, două declarate decedate de echipajele SAJ, iar a treia victimă este conştientă şi evaluată de SAJ la locul intervenţiei. Decedaţii sunt soţ şi soţie, în vârstă de aproximativ 45 de ani. Şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 34 ani, a fost transportat la spital cu o ambulanţă SAJ", potrivit ISU Ialomiţa.

 

Citește și
Incident grav în București. O șină s-a desprins, a trecut prin podeaua unui tramvai și a rănit un bărbat - 3
Incident grav în București. O șină s-a desprins, a trecut prin podeaua unui tramvai și a rănit un bărbat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat și-a prins capul sub cabina unui TIR. Este în comă de gradul patru
Un bărbat și-a prins capul sub cabina unui TIR. Este în comă de gradul patru

Un bărbat al cărui cap a fost prins sub cabina unui autocamion a fost transportat în comă, vineri seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.

Incident grav în București. O șină s-a desprins, a trecut prin podeaua unui tramvai și a rănit un bărbat
Incident grav în București. O șină s-a desprins, a trecut prin podeaua unui tramvai și a rănit un bărbat

Incident terifiant în Capitală. O bucată de șină s-a desprins sub un tramvai, a perforat podeaua şi a rănit un călător. Din fericire doar atât, însă potrivit vatmanului, dacă omul s-ar fi aflat cu un scaun mai în faţă, nu avea nicio şansă.

Cinci răniți după ce o șoferiță nu s-a asigurat la virajul la stânga, în Dâmbovița
Cinci răniți după ce o șoferiță nu s-a asigurat la virajul la stânga, în Dâmbovița

Cinci persoane au fost rănite într-un accident de circulație produs pe DN 72A, în județul Dâmbovița.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.