Grădinița SMART de la Ciugud. Copiii vor învăța într-un concept care are în spate tehnologie modernă. Cât a costat investiția

×
Codul embed a fost copiat

La Ciugud, comuna din Alba campioană la accesarea fondurilor europene, a fost construită o grădiniță inteligentă și prietenoasă cu mediul.

Sistemul de încălzire, de iluminat, materialele didactice, toate au în spate tehnologii moderne. Până și nivelul de dioxid de carbon din clase este măsurat. Investiția a costat mai bine de 1,6 milioane de euro, bani de la bugetul local și din fonduri europene.

În această grădiniță modernă, copiii vor descoperi cifrele și literele cu ajutorul unei podele active. Tot aici, datorită tehnologiei, cărțile prind viață.

Mădălina Rațiu, educatoare la Grădinița Ciugud:Sunt foarte entuziamstă să mă aflu astăzi aici. Am pregătit o serie de activități și dispozitive pentru cei mici cu ajutorul cărora noi sperăm că se vor dezvolta”.

Noua grădinită este prietenoasă cu natura și le oferă copiilor un mediu sănătos.

Citește și
murături grădiniță
Sărbătoarea recoltei, celebrată la o grădiniță din Bistrița. Copiii au învățat să pună murături la borcan
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Dan Lungu, purtător de cuvânt al Primăriei Ciugud: Este o grădiniță care, practic, își reduce singură consumul, de asemenea lumina se diminuează astfel încât ochii copiilor să fie protejați, avem inclusiv senzori de măsurare a dioxidului de carbon”.

Grădinița se află în zona unde își desfășoară activitatea în jur de 45 de firme, cu peste o mie de angajați. Așa că, parinții își pot lăsa copiii când vin la muncă.

Robert Ciugudean, părinte:
O să vin cu băiețelul, fac două minute pentru că stau în Ciugud. Poate pot să vin să mănânce în pauza de masă, la 12, ceea ce e foarte ok. Vedem dacă coplilul e în regulă”.

Adelina Hațegan, părinte:O realizare foarte mare pentru noi, părinții. E ceva extraodinar, arată superb. Ne ajută foarte mult, pentru că este în zonă”.

Alexandru Chiric, investitor: Ne va ajuta foarte mult pentru cei care avem investiții în zonă, să ne dezvoltăm. Își vor lăsa copii și îi vor integra în comunitatea de la Ciugud”.

Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud:Toți locuitorii acestei comune, în drumul lor spre joburi, trec prin punctul acesta și le este la îndemână să-și lase copiii în grădinița aceasta”.

La grădinița SMART din Ciugud pot fi înscriși în jur de 200 de copii.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Zeci de preșcolari stau în frig la o grădiniță din județul Iași. Părinții i-au luat acasă înainte de încheierea programului
Zeci de preșcolari stau în frig la o grădiniță din județul Iași. Părinții i-au luat acasă înainte de încheierea programului

Birocraţia ţine zeci de preşcolari în frig, într-o grădiniţă din judeţul Iaşi. Soba care asigura căldura în clădire nu mai funcţionează şi, între timp, cei mici tremură în clasă.

Sărbătoarea recoltei, celebrată la o grădiniță din Bistrița. Copiii au învățat să pună murături la borcan
Sărbătoarea recoltei, celebrată la o grădiniță din Bistrița. Copiii au învățat să pună murături la borcan

La o grădiniță din Bistrița, copiii au învățat zilele acestea să pună murături la borcan și să curețe fructele de coajă, pentru suc.

Copiii de 4 și 5 ani sunt învățați să folosească mitraliere și grenade la o grădiniță din Rusia. VIDEO
Copiii de 4 și 5 ani sunt învățați să folosească mitraliere și grenade la o grădiniță din Rusia. VIDEO

Copiii de la o grădiniță din Moscova primesc lecții de război. Micuții de patru și cinci ani învață cum să folosească mitraliere și grenade.

Atac armat la o grădiniță din Thailanda: Sunt 37 de morți. VIDEO
Atac armat la o grădiniță din Thailanda: Sunt 37 de morți. VIDEO

Un atac armat a avut loc, joi, la o grădiniță din Thailanda, soldat cu 37 de morți.

Un tată și-a agresat fiica de patru ani. Educatoarele de la grădiniță au alertat poliția, după ce fata a apărut bătută
Un tată și-a agresat fiica de patru ani. Educatoarele de la grădiniță au alertat poliția, după ce fata a apărut bătută

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reţinut de poliţiştii doljeni, fiind suspectat că şi-a agresat fiica în vârstă de patru ani. Poliţiştii au fost anunţaţi de cadrele didactice de la grădiniţa unde merge fata, care au văzut răni pe faţa ei.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%

lianţa electorală PSD - PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită - 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".