George Simion: Parchetul de pe lângă ÎCCJ a clasat dosarul în care eram acuzat că aş fi condus fără permis

×
Codul embed a fost copiat

Liderul AUR, George Simion a anunţat vineri într-o conferinţă de presă că Parchetul de pe lângă ÎCCJ a clasat dosarul în care era acuzat că a condus fără permis.

Simion a spus că a primit înştiinţarea oficială, comunicarea din partea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, care a clasat dosarul.

”În cadrul hârtiilor care ne-au parvenit spune clar că la data de 30 septembrie nu aveam carnetul suspendat. Pe scurt, eu am fost la 3 noaptea dus cu forţa la Poliţia Rutieră, am fost reţinut o oră şi jumătate, am fost percheziţionat de trei ori, deşi nu comisesem nicio infracţiune, nicio ilegalitate. (..) Este a doua oară în ultimii doi ani când mi se fabrică dosar de către Poliţia Rutieră. Scopul nu e de a primi o condamnare, pentru că evident nu există temeiul legal pentru care să fiu condamnat, ci este ca imaginea mea publică să fie afectată, să fie terfelită. Să fiu reţinut o oră şi jumătate, exact cât a fost nevoie ca autocarul să fie ridicat”, a afirmat el, potrivit News.ro.

George Simion a menţionat că ”este evident că ce s-a întâmplat în seara între 29 şi 30 septembrie este o operaţiune de poliţie politică”.

”Constat cu bucurie că magistratura nu a intrat în acest jos murdar”, a mai afirmat liderul AUR.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”Prin prisma faptului că am fost batjocorit statul de drept în România şi instituţii care ar trebui să reprezinte seriozitate, cer măsuri urgente”, a mai spus Simion, el precizând că ”sunt mai multe instituţii care au participat la abuzurile din acea noapte”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie
Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie

Medicamentul OZEMPIC, în toate cele trei concentraţii - 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg - şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie.

Cine era tânărul care s-a aruncat în fața trenului, lângă Târgu Jiu. Polițiștii l-au recunoscut pe loc
Cine era tânărul care s-a aruncat în fața trenului, lângă Târgu Jiu. Polițiștii l-au recunoscut pe loc

Un tânăr de 25 de ani din Suceava și-a pus marți seară capăt zilelor, la scurt timp după ce a fost eliberat din arestul Poliției Gorj.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.