Gazul se ieftinește la nivel european, dar nu și în România. Ce spune ministrul Energiei despre actuala plafonare

×
Codul embed a fost copiat

Cu o toamnă atât de călduroasă și depozitele pline, gazul se ieftinește. La nivel european prețurile se apropie de cele de dinaintea crizei energetice.

În România, însă, cei mai mulți furnizori au în ofertele pentru perioada următoare chiar prețul plafonat, adică cel mai mare și nu dau semne că vor coborî sub acest nivel.

Ministrul Energiei spune că abia în primăvară ar putea fi modificată actuala schemă de sprijin, după o analiză.

Anul acesta, prețul gazului pe piețele europene s-a stabilizat și a scăzut mult față nivelul din timpul crizei energetice, până la 37 de euro pe mgw.

La noi, prețul este plafonat pentru consumatori la 0,31 lei/kWh, iar pentru producători plafonul este de 150 de lei/Mwh. Consumul a fost, în ultimul an, în mare parte din producția internă, adică mai ieftin decât pe piețele internaționale, însă doar unii furnizori au oferit clienților pentru o scurtă perioadă de timp un preț sub plafonul de 0,31 de lei pe kwh.

Citește și
gaze euro
Prețul gazelor din Europa a explodat după rebeliunea din Rusia. De ce continuă Moscova să influențeze atât de mult piața
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Dacă vorbim de ofertele pentru următoarea perioadă, toți jucătorii mari din piață s-au aliniat la acest preț.

Laurențiu Urluescu, AFEER: „Oferta înseamnă un preț garantat pentru consumator. El nu poate să garanteze un preț pe care nu poate să se bazeze. Atunci vine cu oferta spre plafon, pentru că știe că oricum peste plafon nu va putea factura".

Deși furnizorii cumpără gazul la prețuri diferite și unii pot avea stocuri mai vechi, la un preț mai mare, în general, un plafon poate funcționa mai degrabă ca un preț fix, spun specialiștii.

Mihnea Cătuți, expert energie EPG: „Așa s-a întâmplat de multe ori în România, când Guvernul a adoptat astfel de măsuri de plafonare. De fapt, acela nu a fost prețul maxim, a fost prețul pieței, pentru că având o piață cu mulți furnizori, fiecare consideră că celălalt actor din piață va încerca să își maximizeze veniturile și să meargă la acel plafon".

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Ne dorim predictibilitate. Preferința mea, ca ministru, ar fi să menținem această schemă de compensare-plafonare așa cum este ea. Ulterior, în primăvară, după stabilizarea piețelor după acest sezon rece, putem să reanalizăm și să vedem dacă nu cumva o eventuală ajustare a schemei ar duce la prețuri și mai mici la consumatorul final".

Schema actuală de plafonare este valabilă până în martie 2025, astfel că acum știm cu siguranță că prețurile nici nu vor putea crește pentru consumatori peste acest nivel.

Oricum, specialiștii în energie spun că dacă vom avea parte de o iarnă blândă, așa cum a fost cea de anul trecut, sunt puțin probabile noi șocuri. În plus, cu o toamnă atât de caldă, începem sezonul cu depozitele pline. Acestea sunt acum la un nivel confortabil, de peste 98%.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Preţul gazelor continuă să crească în Europa, deoarece riscurile contracarează depozitele pline
Preţul gazelor continuă să crească în Europa, deoarece riscurile contracarează depozitele pline

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut marţi pentru a doua şedinţă consecutiv.

Prețul gazelor din Europa a explodat după rebeliunea din Rusia. De ce continuă Moscova să influențeze atât de mult piața
Prețul gazelor din Europa a explodat după rebeliunea din Rusia. De ce continuă Moscova să influențeze atât de mult piața

Cotaţiile de referinţă la gazele naturale pe piaţa din Europa au sărit luni dimineaţa, în condiţiile în care nervozitatea faţă de rebeliunea din Rusia a agravat îngrijorările cu privire la aprovizionare pe o piaţă şi aşa volatilă, transmite Bloomberg.

 

Experți: Noile reglementări UE privind reducerea emisiilor de metan ar putea duce la scumpirea gazelor cu până la 31%
Experți: Noile reglementări UE privind reducerea emisiilor de metan ar putea duce la scumpirea gazelor cu până la 31%

Viitorul regulament european privind metanul asupra industriei extractive de tiței și gaze va crește prețul gazelor naturale la consumatorul final din România cu până la 31% și va scădea producția de gaze cu până la 16%.

Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din țară, și-ar putea relua activitatea. Anunțul premierului Ciucă
Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din țară, și-ar putea relua activitatea. Anunțul premierului Ciucă

Cel mai mare producător de îngrășăminte de la noi din țară, Azomureș, și-ar putea relua activitatea. Conducerea combinatului a decis anul trecut să oprească, treptat, instalațiile, după ce prețul gazelor a crescut foarte mult.

Majorările de preț la gaze au ajuns la 65% anul trecut, în Italia. Creștere substanțială în decembrie
Majorările de preț la gaze au ajuns la 65% anul trecut, în Italia. Creștere substanțială în decembrie

Prețul gazelor pentru populație a crescut în Italia cu aproape 65% anul precedent. Numai în decembrie, prețurile au crescut cu peste 23%, a informat autoritatea italiană de reglementare în energie.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.