Fumatul ar putea fi interzis în maşina personală dacă printre pasageri sunt minori

Fumat in masina
iStock

Un proiect de lege ar putea interzice fumatul chiar şi în autoturisme dacă acestea transportă gravide sau copii. 

Fumătorii nu vor mai putea fuma în mașini dacă lângă ei se află copii minori sau femei însărcinate. Aceasta și alte prevederi sunt incluse într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat. Proiectul de act normativ include atât noi interdicții pentru fumători, cât și modificări în ceea ce privește publicitatea făcută produselor din tutun.

Fumătorii nu vor mai putea fuma în autovehicul dacă în mașină se află și un minor (cu vârsta până în 18 ani) sau o femeie însărcinată, conform unui proiect de lege înregistrat la Senat pentru dezbatere. Aceasta este doar una dintr-o serie de modificări pe care le prevede proiectul de lege care reglementează produsele din tutun.

Prevederile din acest proiect nu se aplică încă. Dacă va fi adoptat de Parlament, va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial.

Ce alte interdicţii mai conţine legea, citiţi pe AvocatNet.ro

Citește și
tigari electronice
Riscurile la care se expun cei care fumează ţigări electronice sau cu tutun încălzit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce riscă românii prinşi fumând în Paris. Măsura a intrat acum în vigoare
Ce riscă românii prinşi fumând în Paris. Măsura a intrat acum în vigoare

Fumătorii trebuie să aibă multă grijă dacă merg la Paris. De vineri a intrat în vigoare legea potrivit căreia fumatul este interzis în parcurile şi grădinile publice

Riscurile la care se expun cei care fumează ţigări electronice sau cu tutun încălzit
Riscurile la care se expun cei care fumează ţigări electronice sau cu tutun încălzit

''Doar aer curat ar trebui să intre în plămâni!''. Iată ce le transmit pneumologii fumătorilor indiferent dacă folosesc ţigări clasice, electronice sau pe cele cu tutun încălzit.

Metoda prin care fumătorii pot scăpa de viciu. Tratamentul este gratuit
Metoda prin care fumătorii pot scăpa de viciu. Tratamentul este gratuit

Peste 30 de mii de români mor în fiecare an din cauza fumatului, iar doctorii sunt îngrijorați pentru că adolescenții deprind acest obicei înainte de a împlini 15 ani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.