Fructele și legumele românești sunt tot mai prezente pe rafturile magazinelor și în extrasezon

depozit fructe
StirilePROTV

Găsim, iarna, mere, pere, morcovi și ardei cu gust, pentru că agricultorii au început să le păstreze în camere speciale, cu atmosferă controlată, sau în depozite, așa cum se întâmplă, de mulți ani, în străinătate.  

Cei interesați pot obține bani europeni pentru depozitarea și procesarea fructelor și legumelor.  

Cum sunt menținute fructele și legumele proaspete

Camerele cu atmosferă controlată îl ajută pe un agricultor din Călărași să păstreze proaspete luni de zile peste 500 de tone de fructe și legume.

Sunt încăperi care, imediat după ce sunt umplute, sunt vidate până la vânzarea produselor.

Temperatura din interior este de 2-3 grade, iar umiditatea ridicată, pentru ca fructele și legumele să nu-și piardă apa din interior. Totodată este controlat și nivelul de bioxid de carbon, azot și oxigen.

Citește și
otet de mere
Oțetul de mere, la mare căutare în România. Cât a ajuns să coste un litru
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agricultor: „Îi întrerupi viața vegetativă. Nu mai evoluează. Nu se mai strică, nu se mai coace, nu se întâmplă nimic. Este o întrerupere bruscă a vieții vegetative și, de aceea, când scoți din cameră timpul de valorificare a ce a fost în cameră trebuie să fie foarte rapid. Bag mărul și îl scot în momentul în care prețul e foarte ridicat în piață”.

Astfel, agricultorii pot păstra mai multă vreme fructele și legumele. Nu le mai aruncă pe câmp pentru că nu au clienți.

Le scot doar atunci când au comenzi de la magazine. Merele, cartofii, ceapa ori morcovii pot fi păstrate în astfel de depozite chiar și un an de zile.

Ardeiul rezistă cinci-șase luni, iar roșiile, cireșele, ori prunele, trei-patru luni. Cele mai sensibile sunt fructele de pădure care pot fi păstrate cel mult o lună de zile.

Depozitele frigorifice, o soluție

Sunt tot mai căutate și depozitele frigorifice. Ele sunt o variantă potrivită pentru cei care vor să își vândă marfa mai repede, dar și pentru firmele de distribuție care preiau produsele de la agricultori.

Un bărbat din Ilfov a investit 6 milioane de euro într-un spațiu unde poate depozita chiar și 2 mii de tone de fructe și legume.

Adi Racoviță, distribuitor de legume și fructe: „Depozitul frigorific are termen de stocare de până la 30 de zile. Le preluăm de la producători, fermieri și, mai departe, ele trec prin tot procesul de control calitativ, cantitativ, ambalare, etichetare, depozitare și livrare către clienții noștri„.

Chiar dacă un depozit poate costa și câteva milioane de euro, tot mai mulți agricultori îl condiseră investiție necesară. Doar așa pot păstra recolta și nu mai sunt obligați să o vândă pe toată, uneori la prețuri de nimic.

Ministerul Agriculturii a pregătit fonduri generoase pentru creșterea capacității de depozitare, dar și procesare a fructelor și legumelor românești.

În total, peste 300 de milioane de euro. Pot primi, de pildă, 1,5 milioane de euro fermierii cu livezi care vor să investească în depozite.

Bani sunt și pentru depozitele de cartofi: două milioane de euro pentru un singur proiect.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de oameni s-au adunat la Iași pentru a admira o expoziție de flori, fructe și semințe
Mii de oameni s-au adunat la Iași pentru a admira o expoziție de flori, fructe și semințe

O expoziție de flori, fructe și semințe a adunat mii de oameni în curtea Grădinii Botanice "Anastasie Fătu" din Iași.

Oțetul de mere, la mare căutare în România. Cât a ajuns să coste un litru
Oțetul de mere, la mare căutare în România. Cât a ajuns să coste un litru

Recolta bună de mere, dar și accesul greoi cu fructe în supermarketuri, îi determină pe tot mai mulți pomicultori să se orienteze către procesare.

Daea mai relansează o dată Casa Unirea, deși prima oară a fost un eșec: ”Nu zăbovesc niciun moment”
Daea mai relansează o dată Casa Unirea, deși prima oară a fost un eșec: ”Nu zăbovesc niciun moment”

Ministerul Agriculturii își încearcă iar norocul cu proiectul ”Casa de Comerț Unirea” - instituție care ar trebui să ne faciliteze accesul la legume, fructe și alte produse românești.  

Suc de fructe sau prăjitură? Ce desert recomandă nutriționiștii
Suc de fructe sau prăjitură? Ce desert recomandă nutriționiștii

120 de kilocalorii are un pahar cu suc de fructe. Îngrașă mai mult decât 120 de kilocalorii provenite dintr-o supă de legume ori din lapte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.