Fostele vile de protocol din Neptun încă primesc turiști. Cât costă o noapte de cazare în vila preferată a soților Ceaușescu

×
Codul embed a fost copiat

Fostele vile de protocol din Neptun, care erau mereu pline în perioada comunistă, primesc în continuare vizitatori. Doar că puține pot fi închiriate, deși sunt destui cei care vor să vadă cum petreceau oficialii acum o jumătate de secol.

Cinci vile, cumpărate de investitori privați, renovate și modernizate, au fost introduse în circuitul turistic. RAAPPS deține în continuare mai multe imobile în Neptun, pe lângă vila prezidențială. Doar un complex hotelier este folosit însă în scop turistic. 

În cele 5 foste vile de protocol își petreceau vacanțele, în perioada comunistă, lideri de partid, șefi de stat sau alți politicieni de rang înalt. În "Vila 7", din Neptun, sunt cazați acum, pentru o lună, doi soți.

Cecilia Konzelmann – turistă: „Am plecat în 1970 de aici din România și începuseră construcția, când eram copii mama ne aducea întotdeauna la Eforie, Sud, Nord și ne plăcea. Asta era vila care îi plăcea doamnei Ceașescu și acuma îmi place și mie."

Wolfgang Wunn – turist: „L-am văzut pe președintele Klaus Iohannis juca tenis aici, era un loc de tenis și noi treceam tot timpul pe acolo. Și l-am văzut și pe președintele Băsescu când cobora pe heliport."

Citește și
litoral
Turiștii iau cu asalt litoralul. Cât costă o noapte de cazare și care sunt cele mai aglomerate stațiuni
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Vila este mobilată simplu. Și sunt câteva elemente - cum ar fi mocheta roșie, balustrada ori tencuiala - care amintesc de perioada anilor 70.

Un apartament cu două camere, baie, bucătărie și o terasă spațioasă aflat în "Vila 7", de altfel vila preferată a soților Nicolae și Elena Ceaușescu, poate fi închiriat de turiști pe timpul verii. Aici o noapte de cazare costă între 360 și 800 de lei, în funcție de perioada pe care o alegeți. Imobilul are și un penthouse, cu vedere la mare și lift din sticlă.

Mihaela Negoiță - manager agenție de turism: „Are 200 de mp, poate fi închiriat cu 400 de euro pe noapte."

Tot în zona de protocol, exista și un restaurant construit în 1968, la cererea lui Nicolae Ceaușescu.

Cristian Stoian – administratorul unui restaurant: „Arată exact cum a fost construit în 1968, mai puțin mesele și scaunele, în schimb tot ce e vedeți e autentic. Tot ce înseamnă lemnărie, lustre, vitralii, geamuri. Președintele stătea aici în fața barului."

A fost păstrată și tradiția degustării de vinuri.

12 dintre fostele vile de protocol din Neptun au fost cumpărate de investitori privați. Dintre acestea, doar cinci, de 3 și 4 stele, pot fi închiriate de turiști. Două, din păcate, au fost lăsate în paragină.

Relu Căpraru – manager agenție de turism: „Este o zonă exclusivistă, în imediata apropiere a mării, avem și plajă privată cu șezlonguri incluse, în imediata apropiere a reședinței președintelui și chiar vecini cu dânsul pe plajă."

Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" încă deține mai multe astfel de imobile în Neptun. Pe site-ul instituției apare însă în circuitul turistic doar un complex hotelier. Deocamdată, instituția nu a răspuns solicitării Știrilor Pro TV cu privire la numărul și starea vilelor pe care le mai are în stațiune. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tot mai mulți români își petrec vacanțele în Albania. Cât costă o noapte de cazare într-un hotel de pe litoralul acestei țări
Tot mai mulți români își petrec vacanțele în Albania. Cât costă o noapte de cazare într-un hotel de pe litoralul acestei țări

Sunt destui și cei care au vrut să vadă și alte mări. Cum au fost deja în Italia, Grecia sau Spania anul acesta au dat o șansă litoralului din Muntenegru și Albania.

Turiștii iau cu asalt litoralul. Cât costă o noapte de cazare și care sunt cele mai aglomerate stațiuni
Turiștii iau cu asalt litoralul. Cât costă o noapte de cazare și care sunt cele mai aglomerate stațiuni

Urmează cel mai aglomerat sfârșit de săptămână pe litoral. Între 150.000 și 200.000 de turiști își vor petrece la mare vacanță de Sfântă Maria.

Cât costă în luna august o noapte de cazare pe litoralul românesc. Prețurile au crescut în vârf de sezon
Cât costă în luna august o noapte de cazare pe litoralul românesc. Prețurile au crescut în vârf de sezon

Pe litoral este cod galben de caniculă și disconfort termic. Meteorologii spun că vom avea temperaturi de peste 30 de grade Celsius.    

Cât costă o noapte la un hotel de o stea din Mamaia. A fost rezervat în totalitate încă din luna noiembrie anul trecut
Cât costă o noapte la un hotel de o stea din Mamaia. A fost rezervat în totalitate încă din luna noiembrie anul trecut

Suntem în plin sezon, dar pe litoral sunt hoteluri care duc lipsă de turiști. Cele mai aglomerate unități de cazare sunt, la această oră, cele de 2 și 3 stele din Eforie și Mamaia. Iar asta în mare parte pentru că sunt mai ieftine.

Țara care restricționează plățile cu cardul. Ce nu se va mai putea achita prin această metodă
Țara care restricționează plățile cu cardul. Ce nu se va mai putea achita prin această metodă

Autoritatea de Supraveghere Bancară din Turcia (BDDK) nu mai permite plata în rate cu cardul pentru călătoriile în străinătate, precum zborurile cu avionul, comisioanele agenţiilor de călătorie şi cazare, decizie care dă o lovitură tur-operatorilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă