Focare de pestă porcină africană depistate în trei comune din Satu Mare. Au fost stabilite zone de restricţie

Porci
Shutterstock

Patru focare de pestă porcină africană au fost depistate în trei comune din judeţul Satu Mare, fiind luate măsuri speciale pentru prevenirea răspândirii bolii, informează, joi, Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, prefectul Radu Roca, în calitate de preşedinte al Centrului local de combatere a bolilor Satu Mare, a convocat de urgenţă şedinţa Unităţii Locale de Decizie (ULD), în care directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Nicolae Dumuţa, a informat despre apariţia două focare la gospodării din Sanislău şi câte una din Santău şi Urziceni, citează Agerpres.

„S-a adoptat Decizia Nr. 19 din 14 septembrie 2023 privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul şi combaterea pestei porcine africane în exploataţiile identificate şi în zonele considerate de risc crescut care va fi transmisă pentru implementare tuturor Unităţilor Locale de Sprijin (UAT). Principalele măsuri stabilite azi privesc catagrafierea şi inspecţia animalelor receptive din exploataţiile afectate, restricţionarea mişcării animalelor şi stabilirea zonelor de protecţie şi supraveghere. S-a impus interdicţia de scoatere din exploataţiile afectate a furajelor pentru animale, a gunoiului de grajd, materiale şi ustensile posibil contaminate, respectiv au fost dirijate spre denaturare cadavrele porcilor ucişi, sacrificaţi şi morţi", precizează sursa citată.

Au fost stabilite zone de restricţie (protecţie şi supraveghere) de 3 kilometri în jurul focarelor.

„Numărul focarelor de pestă porcină este din nou în creştere, chiar şi în localităţi unde deja există stabilite măsuri de control. Este necesară o intensificare a măsurilor de verificare a procedurilor stabilite.

Citește și
Porci
Focare de pestă porcină în Timiș. Aproape 14.000 de porci vor fi ucişi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Numărul de ferme de producţie în domeniul creşterii porcilor care sunt afectate de măsurile de restricţie a circulaţiei animalelor este în creştere, pierderile economice în aceasta situaţie ar putea fi semnificative.

Stingerea focarelor depinde de implementarea corectă, susţinută şi în termen a măsurilor dispuse azi", a declarat prefectul Radu Roca.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Masacru la o fermă de porci din Arad. Sute de animale vor fi ucise din cauza pestei porcine
Masacru la o fermă de porci din Arad. Sute de animale vor fi ucise din cauza pestei porcine

Pesta porcină africană a fost depistată într-o fermă din satul Aluniş, comuna Frumuşeni, judeţul Arad. Trei sute de porci urmează să fie ucişi, iar cadavrele vor fi distruse.

Focare de pestă porcină în Timiș. Aproape 14.000 de porci vor fi ucişi
Focare de pestă porcină în Timiș. Aproape 14.000 de porci vor fi ucişi

Două focare de pestă porcină au fost depistate în judeţul Timiş, unul la o fermă a companiei Smithfield şi altul într-o gospodărie. Urmează ca aproximativ 14.000 de porci să fie ucişi. Autorităţile au stabilit zone de protecţie şi de supraveghere.

Proiect. Crescătorii afectați de pesta porcină, despăgubiți numai dacă au animalele înregistrate într-o bază de date
Proiect. Crescătorii afectați de pesta porcină, despăgubiți numai dacă au animalele înregistrate într-o bază de date

Crescătorii de porci vor putea fi despăgubiți cu bani de la Comisia Europeană dacă vor fi afectați de pesta porcină, numai dacă vor avea animalele înregistrate într-o bază de date națională.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.