Focar de coronavirus la un renumit spital din București. Cum a reușit o asistentă să-și infecteze colegii

Focar de coronavirus la un renumit spital din București. Cum a reușit o asistentă să-și infecteze colegii
Inquam/ Virgil Simonescu

Şapte cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost depistate, în ultima săptămână, în rândul cadrelor medicale, asistente şi infirmiere, de la Institutul ”Marius Nasta”.

 

O asistentă este cea care a infectat cadrele medicale din spital și asta pentru că nu purta echipament de protecție.

”După ce am avut primul caz confirmat, am declanşat ancheta epidemiologică în cadrul căreia au fost testaţi toţi colegii contacţi cu primul caz. În ultima săptămână au fost depistate, în total, şapte cazuri de infecţie la asistente şi infirmiere. Respectarea procedurilor trebuie să se facă întocmai pentru că e o măsură extrem de importantă, dar care, neaplicată corect, induce risc de infecţie atât pentru persoana care nu o respectă, cât şi pentru cei din jur”, a declarat managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler.

Ea a precizat, referitor la primul caz, că persoana în cauză nu a respectat procedura, deşi personalul medical i-a atras atenţia că nu foloseşte corespunzător echipamentul.

Citește și
Primele imagini din Wuhan după ridicarea carantinei
Mărturiile revoltătoare ale unei scriitoare din Wuhan, care a fost amenințată cu moartea: „Au zis că nu e contagios”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Asistenta nu folosea cum trebuie echipamentul de protecție

 

”De menţionat la primul caz este că nerespectarea procedurii a fost semnalată de personalul medical, care i-a atras atenţia că nu foloseşte corespunzător echipamentul. Avem proceduri clare, avem echipamente, important este să respectăm corect procedurile şi să conştientizăm că doar aşa noi, personalul medical, ne respectăm sănătatea noastră şi a celor din jur”, a mai spus managerul institutului.

Potrivit sursei citate, la Institutul ”Marius Nasta”, testarea personalului se face periodic.

”Cea mai mare parte din personal respectă tocmai procedurile. Important acum este ca persoanele infectate să-şi recapete cât mai repede sănătatea”, a adăugat aceasta.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 mai. New York a ajuns sub pragul de 100 de morţi în 24 de ore
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 mai. New York a ajuns sub pragul de 100 de morţi în 24 de ore

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 mai. La nivel mondial au fost înregistrate peste 5,3 milioane de cazuri de coronavirus și peste 340.000 de persoane au murit.

Mărturiile revoltătoare ale unei scriitoare din Wuhan, care a fost amenințată cu moartea: „Au zis că nu e contagios”
Mărturiile revoltătoare ale unei scriitoare din Wuhan, care a fost amenințată cu moartea: „Au zis că nu e contagios”

O scriitoare din Wuhan care a ținut un jurnal online pe toată perioada izolării, a dezvăluit cum autoritățile le-au spus inițial localnicilor că noul coronavirus „nu este contagios”.

Un cadavru al unui bărbat care ar fi murit din cauza Covid-19 a fost lăsat 30 de ore pe stradă. Oamenii jucau fotbal lângă el
Un cadavru al unui bărbat care ar fi murit din cauza Covid-19 a fost lăsat 30 de ore pe stradă. Oamenii jucau fotbal lângă el

Un trup neînsuflețit al unui bărbat din Rio de Janeiro a fost lăsat pe stradă timp de 30 de ore, în contextul pandemiei de coronavirus care a lovit Brazilia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.