Incendiu la cea mai mare fabrică de condimente din România. Anunțul autorităților

×
Codul embed a fost copiat

Flăcări violente au cuprins sâmbătă dimineaţă o fabrică de condimente şi mixuri de ingredinte pentru industria alimentară din Alba Iulia.

ISU Alba a transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert pentru anunţarea populaţiei din zonă asupra prezenţei fumului dens rezultat din procesul de ardere. Din fericire, nu există victime. Deocamdată nu se ştie cauza izbucnirii focului. O anchetă va stabili de la ce a pornit totul.

Pompierii care intervin pentru lichidarea incendiului de proporţii însemnate, la cea mai mare fabrică de condimente din România, au fost nevoiţi să se alimenteze cu apă inclusiv din râul Ampoi, aflat în apropiere.

Potrivit prim-adjunctului şefului ISU Alba, maior Ovidiu Costea, ţinând cont şi de amploarea suprafeţei afectate, au fost înregistrate şi unele probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă a autospecialelor de stingere trimise la locul incendiului, motiv pentru care s-au folosit şi motopompe, cu care s-a luat apă din Ampoi, râu aflat în imediata apropiere.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Potrivit pompierilor ajunşi la faţa locului, focul s-a manifestat iniţial în partea din spate a fabricii, unde se află şi o centrală termică. Incendiul a fost anunţat la 112 de către paznic.

Pompierii nu au putut intra în interiorul halei cuprinse de flăcări, deoarece din aceasta s-au auzit şi unele explozii, a menţionat maiorul Ovidiu Costea.

De asemenea, potrivit acestuia, au fost mutate mai mute tancuri care conţineau azot, motorină şi GPL, existând pericolul autoîncălzirii acestora.

ISU Alba a transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-alert, pentru anunţarea populaţie din zonă asupra prezenţei fumului dens rezultat din procesul de ardere. Oamenii au fost sfătuiţi să-şi ia măsuri de autoprotecţie.

Potrivit prefectului de Alba, Dănuţ Emil Hălălai, la faţa locului a fost trimis şi laboratorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pentru a vedea "dacă există substanţe periculoase degajate în aer şi dacă acestea sunt periculoase pentru om".

Pompieri din patru judeţe au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de producţie a condimentelor, o clădire de două etaje, de lângă municipiul Alba Iulia. Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi.

În sprijinul echipajelor care intervin la locul evenimentului acţionează din Alba patru autospeciale de stingere, o autoscară de intervenţie la înălţime, descarcerarea şi un echipaj de prim-ajutor.

Alte autospeciale au fost dislocate în sprijin de la ISU Hunedoara, ISU Sibiu şi ISU Cluj, în total acţionând 11 maşini de stingere. Fabrica a fost inaugurată în ianuarie 2011. Din 2017, aceasta a devenit parte a grupului Solina.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.