Fiul primarului din Iași, de doar un an, deține o proprietate de 250.000 euro. Ce a cerut primăriei

Mihai Chirica
Inquam Photos / Alexandru Busca

Fiul primarului din Iaşi, Mihai Chirica, în vârstă de un an şi jumătate, este beneficiarul unei tranzacţii imobiliare în valoare de 250.000 de euro, relatează reporteris.ro.

Potrivit jurnaliştilor de la reporteris.ro, pe numele fiului primarului Mihai Chirica a fost înregistrată o proprietate în zona Sărărie din municipiu, tranzacţia ridicându-se la 250.000 de euro.

Întrucât la data semnării contractului copilul avea 11 luni, tranzacţia a fost parafată la notar de mama edilului, în vârstă de 74 de ani, ea fiind şi cea care a achitat suma. Tranzacţia a avut loc pe 27 august 2018.

Este vorba despre o casă, cu 136 metri pătraţi suprafaţă utilă (cinci camere, două băi, două bucătării, patru holuri, două pivniţe), un garaj de 18 mp şi un teren de 836 mp.

Potrivit jurnaliştilor, pe 10 mai, Ştefan Chirica, copilul primarului, a depus cerere la Primărie pentru demolarea construcţiilor existente, respectiv casă şi garaj. În aceeaşi zi, tot Ştefan Chirica a solicitat certificat de urbanism pentru construire locuinţă individuală şi anexe, scrie News.ro.

Citește și
Cod portocaliu de furtună şi grindină în mai multe județe
Avertizare de vreme severă. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în țară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mama primarului Mihai Chirica, cea care a semnat în acte, susţine că suma de 250.000 de euro provine din economii, dar şi din vânzarea altor bunuri.

„Da, am avut. Sigur că da. Dar de ce să nu am? Dacă n-am băut, n-am fumat, nu m-am dus nicăieri”, a declarat pentru reporteris.ro mama edilului ieşean.

Ea a precizat că pensia sa, cumulată cu cea a soţului, se ridică la 2.400 de lei lunar.

 

Reacția primarului Mihai Chirica

 

Primarul Mihai Chirica a declarat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că părinţii săi au vândut recent un teren în zona Copou cu 100.000 de euro, adăugând că “diferenţa de bani a fost pusă de familia mea din sumele deţinute conform Declaraţiei de Avere din anul 2018 şi anii anteriori“.

“Achiziţia terenului despre care se face vorbire s-a făcut respectându-se toate prevederile legii, întregul proces fiind înregistrat notarial şi fiscal. Proprietarul terenului este fiul meu, Ştefan, iar mama mea nu are alt rol decât cel de tutore, copilul fiind minor. În prezent, tot în conformitate cu legea, a fost depusă documentaţia de demolare a imobilului de pe terenul respectiv, deoarece nu prezintă nici siguranţa şi nici confortul necesare pentru familia mea. Condamn cu vehemenţă încercarea unor adversari politici - prin intermediul unor aşa-zişi «jurnalişti» - de a transforma un lucru absolut firesc şi legal într-un scandal public al cărui scop nu este doar denigrarea mea, ci şi a familiei mele, ceea ce este absolut inacceptabil. Nu am nimic de ascuns şi pot da orice explicaţii oricărui jurnalist al cărui demers este de bună credinţă şi respectă deontologia profesională“, mai spune edilul.

În ultimii ani, presa ieşeană a semnalat numeroase legături ale primarului Mihai Chirica cu diverşi dezvoltatori imobiliari din oraş. Totodată, în ultimii doi ani, la Iaşi au avut loc mai multe proteste ale locatarilor nemulţumiţi că sunt distruse parcuri, iar în loc sunt ridicate blocuri turn.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moarte suspectă pe litoral. Bucătar găsit înecat într-o zonă în care apa are 1 m adâncime
Moarte suspectă pe litoral. Bucătar găsit înecat într-o zonă în care apa are 1 m adâncime

Tragedie pe litoral. Unul dintre bucătarii fregatei Mărăşeşti şi-a pierdut viaţa, miercuri, în zona plajei din Năvodari, în condiţii suspecte.

Avertizare de vreme severă. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în țară
Avertizare de vreme severă. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în țară

Meteorologii ANM au emis, miercuri, o nouă avertizare Cod portocaliu și galben de averse torenţiale, vijelii și grindină valabilă în mai multe județe.

Ce spun vecinii despre românca ucisă într-un orăşel din Valencia. Sunetele auzite de oameni
Ce spun vecinii despre românca ucisă într-un orăşel din Valencia. Sunetele auzite de oameni

O crimă oribilă şochează opinia publică din Spania! O româncă de 36 de ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită decapitată în casa în care stătea cu chirie, într-un orăşel din provincia Valencia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.