Firea a anulat toate evenimentele din Capitală, inclusiv Târgul de Crăciun și concertul de Revelion

×
Codul embed a fost copiat

Revenirea la o viață așa-zis normală se va face în etape sau în unele situații chiar deloc.

În Capitală, de pildă, au fost anulate deja toate evenimentele publice de anul acesta, inclusiv Târgul de Crăciun și concertul de Revelion din Piața Constituției, a declarat Gabriela Firea într-un interviu pentru Știrile Pro TV. Pe de altă parte, Primăria a cerut aprobare pentru redeschiderea parcurilor. Atenție însă, locurile de joacă ar putea rămâne în continuare închise. Se pregătesc și măsuri speciale pentru evitarea aglomerației din mijloacele de transport în comun.

La finalul săptămânii viitoare am putea să ne plimbam din nou în parcuri. Primăria a cerut acordul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență pentru a le redeschide, atât pe cele mari, cât și pe cele mici, dintre blocuri.

Dacă se redeschid, la intrarea în parcurile din București vom primi materiale informative cu un set de recomandări, pentru a preveni răspândirea noului virus: să evităm locurile aglomerate, dacă ne întâlnim cu cineva cunoscut să nu ne îmbrățișăm și să nu dăm mâna. În plus, chiar dacă suntem afară, și în parc este recomandat să purtăm mască, mai ales că este posibil să se aglomereze de pe 15 mai.

În parcuri vor fi și polițiștii locali care de această dată vor avea doar rolul de a monitoriza.

Citește și
Stomatologie
Coronavirus. Reguli de functionare a cabinetelor stomatologice dupa data de 15 mai
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Gabriela Firea: „E mai greu cu cei mici. Le e foarte greu să stea în casă, vor să iasă în parc, să se joace. Sunt convinsă că se vor face anumite aglomerări de persoane în zona locurilor de joacă, de aceea nu cred că se va aproba și deschiderea locurilor de joacă din interiorul locurilor de joacă. Vom vedea exact care va fi decizia luni și o vom comunica.”

Pe durata stării de alertă vor fi redeschise și instituțiile care au program cu public. Evident, cu reguli stricte: va fi permis doar un număr mic de persoane în interior, astfel încât să se poată păstra distanța.

Cât despre evenimentele organizate de Primărie, toate au fost anulate, inclusiv cele de la finalul anului.

Gabriela Firea: „Cu părere de rău, anul acesta nu vom avea nici Târgul de Crăciun, tradițional deja în Capitală, Revelionul nu mai are cum să se organizeze, că ar fi peste 50.000 de persoane în Piața Constituției. Nu avem nicio garanție că acest virus o să dispară, dimpotrivă, ne așteptăm la valul doi începând cu partea a doua a lunii octombrie, noiembrie, decembrie, în paralel cu gripele de sezon. Va trebui să ne obișnuim și cu noul coronavirus.”

De pe 18 mai, vor fi scoase pe stradă toate autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din depouri, astfel încât să ajungă mai repede în stație. Oamenii vor urca doar prin față și numai în număr limitat, cel mult 30-40 de călători, astfel încât în mijloacele de transport în comun să se păstreze distanța recomandată de 1,5 m.

Utilă în această perioadă ar putea fi aplicația Primăriei pentru transport în comun, Info STB. Aici puteți vedea la ce oră vin autobuzele, troleibuzele sau tramvaiele, ce conexiuni aveți și dacă aveți un traseu mai lung și trebuie să mergeți și cu metroul, puteți să vă organizați călătoria, astfel încât să nu trebuiască să așteptați foarte mult în stație și să evitați aglomerația.

Atât stațiile, cât și mijloacele de transport în comun vor fi dezinfectate zilnic.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce riscă cei care ies din casă fără declaraţia pe proprie răspundere după decizia CCR
Ce riscă cei care ies din casă fără declaraţia pe proprie răspundere după decizia CCR

Începem cu un avertisment cât se poate de serios pentru cei care vor să iasă din case fără declaraţia pe proprie răspundere sau să plece din localitate, fără un motiv temeinic.

Coronavirus. Reguli de functionare a cabinetelor stomatologice dupa data de 15 mai
Coronavirus. Reguli de functionare a cabinetelor stomatologice dupa data de 15 mai

Din 15 mai cabinetele stomatologice vor putea primi pacienți și pentru alte probleme decât cele urgente. Vor exista însă o serie de reguli.

Marcel Vela: Puteți să părăsiți localitatea după 15 mai. Nu va mai fi nevoie de declaraţii
Marcel Vela: Puteți să părăsiți localitatea după 15 mai. Nu va mai fi nevoie de declaraţii

Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă că după 15 mai oamenii vor putea ieşi din localitate, "fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ", şi nu vor mai avea nevoie să completeze declaraţii pe propria răspundere.

Românii care pleacă la muncă în străinătate pot ajunge victimele traficului de persoane. Ce trebuie să facă
Românii care pleacă la muncă în străinătate pot ajunge victimele traficului de persoane. Ce trebuie să facă

Atenție în ce condiții mergeți să lucrați în străinătate - este mesajul autorităților din domeniul combaterii traficului de persoane, care avertizează, că după 15 mai, exista riscul de exploatare prin muncă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă