Filmele pe care le-a văzut au convins-o pe Loredana, criminala din Mangalia, să recunoască fapta. „M-am pierdut cu firea”

×
Codul embed a fost copiat

Loredana, fata de 18 ani care și-a ucis prietena de la gradiniță, și-a recunoscut fapta pentru că, spune ea, așa a văzut că se întâmplă în filme în cazul celor care vor să primească o pedeapsă mai blândă.

Pe parcursul audierilor, tânăra a fost brutal de sinceră. Le-a povestit anchetatorilor că după crimă a făcut curățenie în cameră ca să șteargă urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete.

Cu câteva zile înainte de crimă, Alina și prietena ei, Loredana, le-au cerut șefilor de la hotelul la care lucrau pe litoral să le mute în camere diferite, însă aceștia au tot amânat momentul. Fetele nu se mai întelegeau și se certau, inclusiv, din motive legate de serviciu - a fost consemnat în documentul prin care Loredana a fost arestată preventiv.

„Am mai avut niște discuții contradictorii cu Alina legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel”, a declarat Loredana, la audieri. După care a continuat: „Într-un moment de furie, întrucât Alina îmi răspundea evaziv, am început să tremur. Inițial, am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o. Menționez că Alina nu dormea, însă stătea cu ochii închiși și fața la perete. Nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care m-am pierdut cu firea”.

O jumătate de oră, Loredana și-a privit apoi prietena cum își dă ultima suflare și a împiedicat-o să strige după ajutor, chiar dacă aceasta s-a zbătut și a zgâriat-o.

Citește și
alina, mangalia
Mama Loredanei, fata care a ucis-o pe Alina în Mangalia. „Mi-a zis că a căzut pe scări”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Apoi, suspecta de crimă a scos hainele din valiza Alinei și i-a bagat acolo trupul. Taxiul cu care a transportat cadavrul l-a gasit pe internet și un coleg de muncă a ajutat-o să urce valiza în mașină.

Taximetrist: „Am întrebat-o: «Bă, dar ce ai aici, că e foarte greu? E foarte greu ăsta, ce e cu el?». «Nu pot să îl ridic că mă doare mijlocul» . A venit un băiat și a ajutat-o. Mi-a zis să o duc la un bancomat și de acolo a zis să o las la gară”.

Momentul în care Loredana coboară din taxi în dreptul automatului bancar a fost suprins de o cameră de supraveghere. De la bancomat a scos 2.000 de lei și apoi i-a cerut șoferului să o ducă în Vaslui, dar acesta a refuzat-o.

Taximetrist: „Am lăsat-o în parc și de acolo nu știu ce s-a mai întâmplat. Nu era speriată, nu era absolut nimic. Era normală”.

Loredana i-a plătit taximetristlui 200 de lei, deși valoarea cursei era de doar 20 de lei. Apoi, în parc...

„M-am uitat în jur să văd dacă sunt camere de filmat sau persoane care m-ar putea vedea. Întrucât nu era nimeni, m-am apropiat de prima bancă și am abandonat trupul Alinei sub această bancă. Am încercat să o pun pe bancă, dar era prea grea și nu am putut”, a declarat fata de 18 ani, arestată pentru crimă.

Apoi, suspecta a luat valiza - și a fost surprinsă de o cameră de supraveghere cum verifică geamantanul - și a pornit, pe jos, până la hotelul unde era cazată. Acolo....

„Am început să fac curățenie în cameră, ștergâng urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete și am luat lenjeria și hainele murdare de sânge și le-am pus într-un sac de plastic (...) Acest sac l-am dus dimineață în tomberonul hotelului. Menționez că am apucat să stau o oră în pat dar nu am reușit să dorm”, a spus Loredana procurorilor.

Cât despre motivul care determinat-o să își recunoască crima, fata a spus: „Am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoști fapta săvârșită primești o pedeapsă redusă”.

Loredana a fost vizitată în arestul Poliției din Constanța de mama ei. Femeia a încercat să afle ce i-a transformat fiica pe care o știa o fată cuminte într-o criminală.

Reporter: „V-a spus motivul?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Ceartă”.

Reporter: „De la ce?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Nu știu. Nu am stat mult la dânsa”.

Reporter: „Ce ați discutat?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Regrete, regrete, regrete. Să o iert”.

Reporter: „S-au certat în timpul nopții?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Nu am întrebat pentru că m-am temut să aflu răspunsul. Nu se pune problema de invidie. Mi-a mai spus că se certa cu Alina din nimicuriv”.

Ion Cristian, avocatul Loredanei: „La momentul săvârșirii faptei, nu a conștientizat ce a făcut. Abia ulterior și-a dat seama de gravitatea faptelor. Nu putem spune că nu a avut discernământ”.

Dan Antonescu, expert criminolog: „A invidiat-o pentru că, prin felul ei de a fi, victima a câștigat încrederea oamenilor, a câștigat bună voința lor și îi mergea din ce în ce mai bine. Până și în plan sentimental îi mergea bine, ea avea un prieten stabil, de vreun an și ceva, pe când din ce am aflat, autoarea avea o mulțime de parteneri pe care îi schimba. Nu statornicia definea relația ei. Crima este rezultatul unui conflict care a degenerat spontan, nu exista o premeditare. A ucis-o și s-a trezit cu un cadavru în camera ei de hotel”.

Între timp, familia Alinei se pregătește de înmormântarea programată joi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alina, fata ucisă în Mangalia, a fost bătută de tată și părăsită de mamă. Voia să meargă la facultate și să ajungă polițistă
Alina, fata ucisă în Mangalia, a fost bătută de tată și părăsită de mamă. Voia să meargă la facultate și să ajungă polițistă

În vreme ce procurorii caută încă explicații pentru crima șocantă de la Mangalia, au apărut imagini tulburătoare, surprinse la scurt timp după ce tânăra de 18 ani și-a ucis prietena.

Mama Loredanei, fata care a ucis-o pe Alina în Mangalia. „Mi-a zis că a căzut pe scări”
Mama Loredanei, fata care a ucis-o pe Alina în Mangalia. „Mi-a zis că a căzut pe scări”

Mama Loredanei, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă într-un hotel din Mangalia, unde lucram împreună, a făcut primele declarații despre ce i-a spus fiica ei.

STENOGRAME. Loredana a aruncat pe geam valiza cu trupul Alinei, după ce a comis crima. Ce i-a scris iubitului victimei
STENOGRAME. Loredana a aruncat pe geam valiza cu trupul Alinei, după ce a comis crima. Ce i-a scris iubitului victimei

Tânăra bănuită că și-a ucis prietena de la grădință și i-a abandonat trupul sub o bancă, într-un parc din Mangalia, a fost arestată.

„Nu te mai iubește”. Iubitul Alinei, fata ucisă de cea mai bună prietenă, spune că Loredana era geloasă pe relația lor
„Nu te mai iubește”. Iubitul Alinei, fata ucisă de cea mai bună prietenă, spune că Loredana era geloasă pe relația lor

Tânăra bănuită că și-a ucis prietena de la gradiniță și i-a abandonat trupul sub o bancă, într-un parc din Mangalia, a fost arestată.  

Cine este Alina, fata ucisă în Mangalia de cea mai bună prietenă, care a vrut să își protejeze o relație secretă
Cine este Alina, fata ucisă în Mangalia de cea mai bună prietenă, care a vrut să își protejeze o relație secretă

Fata de 18 ani acuzată că și-a omorât prietena și apoi i-a aruncat trupul într-un parc din Mangalia, a fost arestată și a recunoscut crima.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă