Fetița de 11 ani omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni a fost condusă pe ultimul drum

×
Codul embed a fost copiat

Raisa, fetița de 11 ani ucisă în tragicul accident provocat de un agent de la Ordine Publică din Capitală a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane.

Colegii au aprins candele şi i-au adus drept omagiu jucării de pluş şi flori albe. Între timp, la secţia 5 de Poliţie, oamenii au protestat tăcut. În schimb, poliţistul este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.

Sute de oameni s-au aşezat sâmbătă la căpătâiul Raisei, fetiţa de 11 ani ucisă în accidentul tragic provocat de un poliţist aflat în timpul serviciului. Colegii şi profesorii i-au adus trandafiri albi, simbolizând puritatea, iar cei ce au iubit-o au întins un covor de candele înaintea sa.

Femeie:Doar atâta pot să spun, că a fost un copil nevinovat, colega Mariei la after, la şcoală, ne pare rău pentru familie. Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să le dea putere să treacă peste asta."

Femeie:Durerea oricum e de nedescris, copilul oricum nu-l mai întorci. Nu există, nici nu ai cuvinte şi ca părinte şi ca nepărinte."

Citește și
politist, accident, Bucuresti
Fetița lovită pe trecere. Control judiciar de 60 de zile pentru polițistul cercetat penal pentru ucidere din culpă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe o vreme blândă, până și soarele şi-a luat rămas bun de la Raisa, iar pe ultimul drum oamenii i-au înălţat o boltă din flori albe.

Între timp, localnicii din Bucureştii Noi, s-au aşezat în faţa secţiei cinci de Poliţie şi au protestat tăcut, dar în acelaşi timp, revoltaţi.

O tânără a venit însoţită de soţ şi de bebeluşul ei de şase luni.

Femeie:Ne dorim treceri de pietoni semnalizate, marcate corespunzător, deoarece la locul tragediei trecerea de pietoni nu era marcată corespunzător, abia se vedea, aşadar, este dreptul nostru să avem o ţară civilizată şi să evităm astfel de tragedii."

Femeie: Putea să fie copilul oricărei persoane şi vreau să se facă dreptate.

Vineri, oficialii Poliţiei Capitalei şi-au cerut scuze public celor două familii afectate de acest accident şi au anunţat noi măsuri.

Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei:Ca măsură urmează să intre în vigoare o dispoziţie pe care am transmis-o deja tuturor subunităţilor, ca la momentul la care este necesară deplasarea în regim prioritar, acest fapt să fie comunicat prin staţia radio către toţi dispecerii, pentru a se cunoaşte la orice moment modalitatea şi condiţiile în care se deplasează autospecialele de poliţie."

Oficilaii au clarificat din nou că agentul de la Ordine Publică nu se afla în misiune.

Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei: Au încercat să-i schimbe hainele și să-l ferească de mulțime. S-a încercat mușamalizarea identității de polițist. Având în vedere temperaturile de afară, s-a încercat cumva protejarea poliţistului. Nu s-a încercat sub nicio formă muşamalizarea, să nu credeţi vreo secundă că poliţiştii ajunşi la faţa locului au încercat această situaţie.”

Reporter: Dar la temperatura copilelor accidentate s-a gândit cineva? Că nu au fost asigurate termic.

Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei:Nu aveau pregătire specializată în astfel de situații."

El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile şi este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marian Godină, despre fetița omorâtă pe trecere: Faptul că autorul e polițist nu-i va aduce vreun beneficiu, din contră chiar
Marian Godină, despre fetița omorâtă pe trecere: Faptul că autorul e polițist nu-i va aduce vreun beneficiu, din contră chiar

Marian Godină consideră că statutul de polițist al celui care a omorât o fetiță pe trecerea de pietoni din București nu-l va ajuta pe autor, ci dimpotrivă. În plus, acesta va trebui să poarte ”această grea povară tot restul vieții”.

 

Fetița lovită pe trecere. Control judiciar de 60 de zile pentru polițistul cercetat penal pentru ucidere din culpă
Fetița lovită pe trecere. Control judiciar de 60 de zile pentru polițistul cercetat penal pentru ucidere din culpă

Parchetul a contrazis, vineri, afirmațiile făcute joi de către Poliția Capitalei în cazul polițistului care a omorât o fetiță de 13 ani pe trecerea de pietoni  

Altar la locul unde Raisa a murit lovită de mașina de poliție: sute de lumânări și poze cu fetița ucisă pe trecere
Altar la locul unde Raisa a murit lovită de mașina de poliție: sute de lumânări și poze cu fetița ucisă pe trecere

Este în plină desfășurare ancheta accidentului cumplit de joi, din Capitală, în care o fetiță de școală generală a murit, iar o alta a fost grav ranită, lovite de o maşină de poliţie pe trecerea de pietoni.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.