Fermierii au protestat cu tractoarele la Parlament. Ce le reproșează autorităților

×
Codul embed a fost copiat

Palatul Parlamentului a fost înconjurat de tractoare conduse de fermieri nemulțumiți.

Spun că au protestat, supărați că nu sunt sprijiniți de autorități, iar pe termen lung poate fi afectată siguranța alimentară. S-au plâns de subvențiile tăiate, despăgubirile inexistente, pentru culturile arse de secetă și accesul îngreunat la fonduri europene.

Cu o mână pe volan şi alta pe claxon, fermieri veniţi din toată ţara au protestat în jurul Parlamentului.

Radu Alexandru, fermier: „Nu ni s-au dat despăgubiri pentru culturile de primăvară, băncile ne execută”.
Reporter: „De unde veniţi?”
Radu Alexandru, fermier: „Din comună Revica, judeţul Ialomiţa. Cu tractorul, da, şi o să continui să protestez în continuare dacă nu se va schimba nimic”.

Fermierii spun că nici acum nu au văzut banii promişi de autorităţi pentru prăpădul făcut de seceta de anul trecut. Este şi cazul unui fermier din judeţul Constanța, care cultivă grâu pe 500 de hectare. Recolta a fost atât de mică, încât abia a reuşit să acopere cheltuielile cu însămânţarea.

Citește și
copaci infloriti
În piețe vom avea fructe puține și scumpe, din cauza primăverii capricioase. Pierderile estimate de specialiști sunt de 90%
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mircea Chipăilă, fermier: „Îngheţul din luna aprilie, cu seceta inslata ulterior, a făcut ca să avem un dezastru adevărat, în adevăratul sens. Anii următori sunt foarte importanţi, programele care vin ulterior sunt mai importante”.

Şi cei care cresc animale se plâng ca se descurcă foarte greu. Multe ferme de vaci sau de porci sunt în colaps şi preţurile la alimente cresc din această cauză, spun protestatarii. Iar subvenţiile le-au fost tăiate la jumătate faţă de anul trecut.

Vlad Macovei, președintele Asociației „Forța Fermierilor”: „Nu vorbim numai de bugetul naţional, vorbim şi de fondurile europene. Suntem la jumătatea acestui an şi proiectele europene din perioada de tranziţie 2021-2022 nici nu au demarat sesiunile de depunere. Noi estimăm că la nivel naţional pierderile fermierilor se ridică la câteva miliarde bune de euro”.

Fermier: „Ceea ce vă arăt aici exact, m-am întors la jugul de lemn. Mi-e teamă că mă voi întoarce, voi pierde utilajele şi mă voi întoarce din nou la boi, la vacă, la cal şi la toate astea”.

Supărarea oamenilor nu a ajuns însă şi la ministrul Agriculturii, Adrian Oros, care este la Bruxelles. În lipsa lui, nimeni din minister nu a oferit un punct de vedere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fermierii care s-au unit în cooperative agricole pot accesa mai ușor fonduri europene
Fermierii care s-au unit în cooperative agricole pot accesa mai ușor fonduri europene

„Unde-s mulți, puterea de vânzare crește”, spun fermierii care s-au unit în cooperative agricole. Și-au dat seama că împreună pot face un profit mai bun și pot accesa mai ușor fonduri europene.

În piețe vom avea fructe puține și scumpe, din cauza primăverii capricioase. Pierderile estimate de specialiști sunt de 90%
În piețe vom avea fructe puține și scumpe, din cauza primăverii capricioase. Pierderile estimate de specialiști sunt de 90%

Aceasta primăvară capricioasă, cu mari diferențe de temperatură, a buversat copacii deja înfloriți, iar cel mai mult au avut de suferit caișii și piersicii.

Recensământ agricol 2021. Din 10 mai, peste 20.000 de recenzori vor merge din fermă în fermă pentru a strânge informații
Recensământ agricol 2021. Din 10 mai, peste 20.000 de recenzori vor merge din fermă în fermă pentru a strânge informații

Din 10 mai, peste 20.000 de recenzori vor merge din

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.