Femierii dau vina pe secetă pentru a scumpi carnea. "Fără bani de la stat nu putem"

×
Codul embed a fost copiat

Seceta extremă îi lasă pe crescătorii de animale fără furaje în multe zone ale țării.

Iar acolo unde se găsesc, prețurile au explodat. Criza hranei pentru animale va duce automat și la creșteri de prețuri în galantare, spun specialiștii. Deja plătim mai mult cu până la 5 procente pentru carnea de porc, vită, ori pasăre față de luna decembrie a anului trecut.

Situația este dramatică pentru crescătorii de animale din zona Dobrogei unde, din cauza secetei prelungite, fermierii nu-și pot asigura furajele pentru animale. 

Vasile Zalu, fermier: „Mâncarea abia o găsim. Cumpărăm de pe la Călărași, de pe la Giurgiu. Nici tărâțe, nici grâu, nimic, nici paie nu avem. Nu s-a făcut nimic, totul e uscat.''

Potrivit specialiștilor, în doar doi ani de când s-a instalat seceta în zona de sud-est a țării, prețurile furajelor pentru animalele de talie mare au crescut și cu peste 60 la sută.

Citește și
gratar
România are cea mai ieftină carne din Europa. Ce preferă românii pe grătar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Radu Răducu, director tehnic Institutul de Cercetare pentru Caprine și Ovine Palas Constanța: „Din anul 1981 lucrez în această instituție și nu am mai întâlnit o așa situație cu seceta asta. Am cumpărat furaje, fân de lucernă cu 80 de bani kilogramul. Anul acesta am organizat o licitație și am primit oferta de un leu și 30 de bani fără TVA. Vă dați seama cât s-a scumpit.”

Și în județul Cluj, depozitele de furaje sunt mai goale ca în alți ani.

Ovidiu Szenftleben, medic veterinar: „Nu-i ok deloc situația. Și acum nu a plouat de o perioadă lungă de timp și problema este că plouă așa izolat.”

Silvia Hicea, purtător de cuvânt Direcția Agricolă: „Foarte grav afectate de secetă și culturile furajere și prin urmare cu siguranță că prețul va crește atât la ceea ce se utilizează în furajare, porumb, orz, orzoaică, ovăz, dar chiar și la fân.”

Agricultorii insistă că au nevoie de sprijin ca să supraviețuiască.

Adrian Hosu, inginer zootehnist: „Fără banii de la stat nu cred că am putea face agricultură în România, este destul de greu, cel puțin pe zonele acestea mai muntoase se lucrează destul de greu și cu cheltuială.”

Pentru fermierii afectați, Comisia Europeană a aprobat recent un ajutor de 7,4 milioane de euro, bani care ar putea ajunge la o mie de ferme din țară noastră. Crescătorii de bovine pot primi aproximativ 100 euro pe cap de animal.

Deja carnea din rafturile magazinelor este mai scumpă. Datele furnizate de Institutul de Statistică arată că în luna august față de finalul anului trecut, cel mai mult s-a scumpit carnea de porc, cu peste 4%. Iar la vită, prețurile au urcat cu peste 3 procente. Carnea de pasăre a înregistrat în schimb o scumpire de două procente.

Specialiștii în agricultură spun că lipsa furajelor va duce la închiderea multor afaceri din zootehnie, iar fermele care vor rezista vor crește prețurile la produsele vândute pentru a-și putea asigura supraviețuirea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii mănâncă tot mai multă carne de porc. Cum fac față restaurantele cererii tot mai mari
Românii mănâncă tot mai multă carne de porc. Cum fac față restaurantele cererii tot mai mari

Preferințele pentru costițe și ceafă la grătar se reflectă și în datele oficiale, care arată că mâncăm tot mai multă carne de porc.

România are cea mai ieftină carne din Europa. Ce preferă românii pe grătar
România are cea mai ieftină carne din Europa. Ce preferă românii pe grătar

Avem cea mai ieftină carne din Europa. Cel puţin asta arată cifrele unui studiu Eurostat. În România, preţurile sunt cu 37 la sută mai mici decât media europeană, şi la jumătate faţă de Franţa sau Austria.

Doi miri au ramas ingroziti cand au vazut tortul la nunta: „Arata ca o bucata de carne de vaca mutilata”. FOTO

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.