Femeie însărcinată, care împingea un cărucior cu un copil, lovită de o mașină pe trotuar, la Rădăuți. Care este starea lor

×
Codul embed a fost copiat

La Rădăuți, o tânără însărcinată în 8 luni și copilul ei de un an au ajuns la spital, după ce au fost loviți, pe trotuar, de un taxi.

Autoturismul fusese implicat într-un accident și a fost proiectat de pe stradă. Cei doi au scăpat cu viață. Șoferul responsabil este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Era dimineață, iar tânăra însărcinată  în vârstă de 21 de ani ieșise la plimbare cu bebelușul de un an și o lună.

Cei doi se aflau pe trotuar, aproape de o intersecție, când un șofer de 35 de ani a ieșit de pe un drum lateral, fără să acorde prioritate unui taxi. Impactul a fost puternic, iar taxiul a fost proiectat tocmai pe partea pe care se aflau mama şi copilul.

Femeia și bebelușul au suferit mai multe răni și au fost duși la spitalul din Rădăuți. După ce au fost evaluați, cei doi au fost transportați pentru investigații amănunțite la Suceava.

Citește și
ISU Dâmbovița
Trafic feroviar oprit într-o localitate din Dâmboviţa. Un șofer de 80 de ani a căzut de pe pod cu mașina, peste calea ferată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adriana Morari, medic SAJ Suceava: „Copilul, în urma lovirii căruciorului, a suferit un traumatism cranian, frontal, iar mama, prin cădere, a suferit o contuzie la nivelul bazinului.”

Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Suceava: La UPU a ajuns o tânără de 21 de ani, însărcinată în 35 de săptămâni, policontuzionată, pieton, stabilă hemodinamic, dar care a rămas pe neurochirurgie pentru supraveghere. Sarcina este în regulă.”

Niciunul dintre șoferi nu era băut, potrivit polițiștilor. Aceștia au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Şapte autovehicule, implicate într-un accident în lanţ pe „Drumul Morții”. Două persoane au suferit leziuni uşoare | FOTO
Şapte autovehicule, implicate într-un accident în lanţ pe „Drumul Morții”. Două persoane au suferit leziuni uşoare | FOTO

Şapte autovehicule au fost implicate, sâmbătă seară, într-un accident în lanţ produs, sâmbătă seară, pe Drumul European 85, în judeţul Suceava.

Trafic feroviar oprit într-o localitate din Dâmboviţa. Un șofer de 80 de ani a căzut de pe pod cu mașina, peste calea ferată
Trafic feroviar oprit într-o localitate din Dâmboviţa. Un șofer de 80 de ani a căzut de pe pod cu mașina, peste calea ferată

Un accident spectaculos a avut loc, sâmbătă după amiază, în judeţul Dâmboviţa, în afara localității Adânca.  

Sfârșit crunt pentru un hoț. I-a furat mașina unui taximetrist, apoi s-a izbit cu ea de un bloc, în Satu Mare
Sfârșit crunt pentru un hoț. I-a furat mașina unui taximetrist, apoi s-a izbit cu ea de un bloc, în Satu Mare

Un bărbat a murit sâmbătă dimineață într-un accident rutier în Satu Mare, după ce a intrat cu mașina într-un bloc. El furase autoturismul de la un taximetrist, după neînţelegeri despre plata cursei.  

Accident grav în Buzău. O mașină s-a izbit de un TIR care venea din sens opus. Un bărbat a murit
Accident grav în Buzău. O mașină s-a izbit de un TIR care venea din sens opus. Un bărbat a murit

Un bărbat de 42 de ani din Vrancea a murit aseară într-un grav accident pe E 85, numit și „drumul morții”, la granița dintre județele Buzău și Ialomița.  

Accident într-o pădure din Neamț. Un bărbat și fiul său au fost prinși sub un tractor de lemne care a căzut peste ei
Accident într-o pădure din Neamț. Un bărbat și fiul său au fost prinși sub un tractor de lemne care a căzut peste ei

Un tată și fiul său adolescent au avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce s-au răsturnat cu tractorul într-o pădure din județul Neamț.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.