Femeie cu o mână amputată, într-un accident din Prahova. Un copil de 12 ani este inconștient, alte cinci persoane rănite

×
Codul embed a fost copiat

Un accident grav a avut loc, sâmbătă, în comuna Fulga, pe DN1 D, județul Prahova. Trei mașini au fost implicate în coliziune.

UPDATE: Băiatul de 12 ani a fost preluat de elicopterul SMURD și este adus la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

În total, 11 persoane au fost implicate în accident. Șase dintre acestea au nevoie de îngrijiri medicale, un copil de 12 ani fiind inconștient, iar o femeie are o mână amputată.

Echipajele medicale intervin la locul accidentului. Este așteptat și un elicopter SMURD.

Citește și
acc
Ce a putut să facă o femeie în timpul examenului auto. Mașina a ajuns într-un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Trei victime politraumatizate au fost preluate și transportate la UPU Ploiești. Cinci ocupanți ai unui autoturism nu prezintă probleme medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Accident cu 3 morți și 2 răniți pe drumul spre Păltiniș. Printre victime, un copil de 15 ani | FOTO
Accident cu 3 morți și 2 răniți pe drumul spre Păltiniș. Printre victime, un copil de 15 ani | FOTO

Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă dimineață, în județul Sibiu, pe drumul spre Păltiniș. Trei persoane au murit, iar alte două au fost rănite, după ce mașinile în care se aflau s-au izbit violent, iar unul dintre autoturisme s-a răsturnat.

Ce a putut să facă o femeie în timpul examenului auto. Mașina a ajuns într-un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat
Ce a putut să facă o femeie în timpul examenului auto. Mașina a ajuns într-un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat

În Argentina, un examen auto în poligon s-a încheiat cu un accident spectaculos.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.