FDA a autorizat vaccinarea cu doze "booster" Pfizer pentru tinerii de 16 şi 17 ani

vaccinare
StirilePROTV

Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite a decis, joi, să scadă limita de vârstă de la care o persoană poate fi vaccinată cu o doză de booster a vaccinului antiCovid Pfizer.

Astfel, a autorizat aceste doze suplimentare pentru adolescenţii de 16 şi 17 ani, informează AFP şi Reuters.

Anunţul a fost făcut la o zi după datele publicate de compania Pfizer care arată că doza "booster" are potenţialul de a fi crucială în combaterea variantei Omicron a noului coronavirus.

Cererea de autorizare de urgenţă a dozei "booster" pentru această grupă de vârstă a fost depusă de Pfizer-BioNTech în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

Doza "booster" a vaccinului Pfizer-BioNTech poate fi administrată tinerilor de 16 şi 17 ani dacă au trecut cel puţin şase luni de la finalizarea schemei iniţiale de vaccinare, a precizat FDA.

Citește și
vaccinare obl
În timp ce Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, în România, curentul este contrar
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Până în prezent, aproximativ 4,7 milioane de tineri cu vârste de 16 şi 17 ani au fost vaccinaţi în Statele Unite cu schemă completă şi peste 2,5 milioane dintre ei au primit a doua doză în urmă cu peste şase luni.

Vaccinul Pfizer este singurul ser anti-COVID-19 autorizat în Statele Unite pentru persoanele sub 18 ani, iar primele două doze pot fi administrate încă de la vârsta de cinci ani.

În contextul în care perioada sărbătorilor de iarnă se apropie, iar "variantele Delta şi Omicron continuă să se răspândească, vaccinarea rămâne cea mai bună protecţie împotriva COVID-19", a declarat într-un comunicat directorul interimar al FDA, Janet Woodcock.

"Eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 scade după a doua doză pentru toţi adulţii şi pentru grupele de 16 şi 17 ani", a adăugat Peter Marks, coordonator ştiinţific în cadrul FDA.

Adolescenţii sunt în general mult mai puţin susceptibili decât vârstnicii să dezvolte forme grave de COVID-19.

În rândul adolescenţilor, băieţii prezintă totuşi un risc mai mare de miocardită, o inflamaţie a muşchiului cardiac, după vaccinarea cu serurile Pfizer şi Moderna. Aceste cazuri rămân rare, dar le-au determinat în ultimele luni pe autorităţile medicale să adopte o poziţie prudentă faţă de necesitatea de a administra doze "booster" în rândul tinerilor.

Joi, FDA a confirmat însă că balanţa dintre beneficii şi riscuri înclină în mod clar în favoarea vaccinării.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite urmează să analizeze foarte repede autorizarea emisă joi de FDA.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cehia impune vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale
Cehia impune vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale

Guvernul ceh va ordona vaccinarea împotriva COVID-19 pentru persoanele care lucrează în spitale şi casele de bătrâni, precum şi pentru ofiţerii de poliţie, soldaţi şi alte profesii şi pentru toţi cetăţenii cu vârste de cel puţin 60 de ani.

În timp ce Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, în România, curentul este contrar
În timp ce Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, în România, curentul este contrar

În tot acest timp, președinta Comisiei Europene, Ursula Von de Leyen, este de părere că statele membre ar trebui să discute despre vaccinarea obligatorie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.