Elevi din Oradea au creat o aplicație care rezolvă birocrația din instituțiile de stat

×
Codul embed a fost copiat

Pentru că deficitul de programatori este din ce în ce mai mare, companiile de IT şi-au făcut un plan. Mai multe firme din Cluj au găzduit în ultimele şapte luni peste 170 de elevi de liceu şi i-au coordonat pentru a dezvolta aplicaţiile viitorului.

Elevii au găsit rezolvări pentru probleme diverse cum ar fi birocraţia din instutiile publice sau măsurarea calităţii aerului.

Programul "Descoperă-ţi pasiunea în IT" are scopul de a le arăta elevilor de liceu ce înseamnă să lucrezi într-o firmă de profil.

Alex împreună cu colegii lui au lucrat la un dispozitiv, Clair, care măsoară calitatea aerului.

Alexandru, elev: "Noi avem nişte senzori, de dioxid de carbon, de temperatură şi de produşi volatili. Aceştia comunică între ei captează aerul şi analizează substanţele şi trimite datele şi notificări şi sugestii cu ce să se facă ca aerul să nu mai fie poluat."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elevii din Oradea au dezvoltat şi ei o aplicaţie pentru a ajuta primăriile. Astfel utilizatorii pot afla paşii pe care trebuie să îi urmeze în diferite situaţii.

Elevă: "Veţi deschide un document unde vor fi formularele şi schiţat procesul administrativ. Poate rula pe tablete în primarii sau putem să descărcăm aplicaţia."

Toţi aceşti elevi au urmat şapte luni de pregătire şi au învăţat să facă o aplicaţie sau un dispozitiv de la 0. Acum, ei pot fi chiar viitori angajaţi.

Daniel Bran. programator - mentor echipă: "Aşteptăm ca elevii să îşi termine studiile, să meargă la facultate şi din primii ani de facultate noi putem să îi angajăm."

Directorii companiilor, spun că acest proiect este o modalitate prin care elevii pot învăţa ce înseamnă cu adevărat acest domeniu.

Calin Văduvă, CEO companie IT: "Unii văd domeniul acesta ca şi când stai la calculator şi te adânceşti în scrierea de cod, dar e mult mai mult decât atât. Este parte de programare, de interacţiune, de comunicare şi mulţi își dau seama că partea de cod este una mică. "

Doar în Cluj-Napoca ar mai fi nevoie de 11.000 de IT-iști.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”

Utilizatorii români de Facebook și Instagram au început să primească mesaje prin care sunt anunțați că „Meta'', compania mamă, va folosi conținutul postat de ei pentru a îmbunătăți inteligența artificială.  

Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile
Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile

Avem câteva jocuri interesante, dezvoltate de elevi și studenți, gândite să încurajeze tinerii să iasă la vot.

iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI
iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI

Utilizatorii rețelelor de socializare trebuie să justifice de ce nu vor ca datele lor să fie folosite pentru dezvoltarea serviciilor de inteligență artificială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.