Electrica Furnizare anunţă reduceri de preţ clienţilor care încă nu au ales un contract din piaţa concurenţială

Curent
Shutterstock

Compania Electrica Furnizare a anunțat că oferă o reducere de preţ clienţilor care încă nu au încheiat un contract pe piaţa concurenţială.

Reducerea se va aplica din 1 ianuarie şi până la momentul în care clienţii vor opta pentru un contract din piaţa concurenţială, dar până cel târziu la finalul lunii august, potrivit unui comunicat remis marţi de Electrica Furnizare.

" (...) compania oferă benevol un discount consumatorilor care doresc trecerea în piaţa concurenţială, dar nu au avut încă timpul să ia o decizie informată. Discount-ul se aplică pentru intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2021 şi momentul în care aceştia optează pentru o ofertă de pe piaţa liberă, oricând până la data de 31 august 2021. Discount-ul va reflecta diferenţa dintre preţul de serviciu universal şi preţul ofertei concurenţiale pentru care a optat consumatorul, sprijinind astfel tranziţia facilă a acestuia în piaţa concurenţială şi oferindu-i suficient timp pentru a face cea mai bună alegere", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

De asemenea, clienţii companiei care au la dispoziţie un proces simplificat de încheiere a unui contract în regim concurenţial, fiindu-le necesar doar actul de identitate. Procedura este una facilă şi în cazul clienţilor noi, pe lângă cartea de identitate fiind necesar doar un act de proprietate sau o declaraţie pe proprie răspundere, conform Electrica Furnizare.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a scris marţi, pe Facebook, că acei consumatori casnici de energie care nu au schimbat contractul vor plăti în următoarele şase luni preţul cel mai mic pe care îl oferă în piaţa concurenţială furnizorul lor, iar companiile s-au angajat benevol să facă acest lucru.

Citește și
Retea de electricitate
De ce a rămas nord-vestul României în beznă. Explicațiile ministrului Energiei
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Consumatorul trebuie să fie în centrul liberalizării, nu furnizorul, aşa încât furnizorii trebuie să dea preţuri mai bune şi să se bată pe acesta. Vineri, ANRE a pus în dezbatere modificarea Ordinului, după ce a avut discuţii şi cu Consiliul Concurenţei, şi cu noi, şi cu furnizorii, şi a modificat acest Ordin: a prelungit perioada de schimbare a contractelor de la 30 la 180 de zile, şase luni, până pe 30 iunie, şi a mai adăugat un lucru: se trece toată lumea în piaţa serviciului universal, dar furnizorii pot acorda discount la preţul concurenţial, adică factura să fie mai mică lună de lună, indiferent dacă clientul încheie contract cu el, se mută sau nu. Eu sunt uşor nemulţumit, că mi-aş fi dorit ca în Ordin să scrie că furnizorii au obligaţia să ofere preţul concurenţial cel mai mic clientului din portofoliul său. Că putea să fie preţul cel mai mic oferit cu obligaţie de preţ de serviciu universal cu discount obligatoriu, ca să ajungem la preţul concurenţial, sau preţul concurenţial, ar fi fost mai explicit", a precizat oficialul guvernamental.

El a adăugat că ANRE a discutat cu toţi cei patru furnizori, iar aceştia s-au angajat benevol să iasă public cu comunicate că vor acorda acest discount tuturor. "Dacă asta se va întâmpla, atunci lucrurile sunt normale", a continuat Popescu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pană majoră de curent în București, după un incident la staţia Fundeni
Pană majoră de curent în București, după un incident la staţia Fundeni

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, marţi dimineaţa, în urma unui incident petrecut la staţia de transformare Fundeni.

De ce a rămas nord-vestul României în beznă. Explicațiile ministrului Energiei
De ce a rămas nord-vestul României în beznă. Explicațiile ministrului Energiei

Întreruperea energiei electrice din zona de nord-vest a României a fost cauzată de un incident care s-a produs la reţeaua electrică de transport europeană interconectată, anunţă Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Avarie majoră la rețeaua electrică din nord-vestul ţării. Cel puţin 7 judeţe au rămas fără curent
Avarie majoră la rețeaua electrică din nord-vestul ţării. Cel puţin 7 judeţe au rămas fără curent

O pană de proporţii, fără precedent în ultimii 30 de ani, a afectat vineri după-amiază nord-vestul României. Mai multe oraşe mari din cel puţin 7 judeţe au rămas fără curent electric în urma unei avarii majore la reţeaua naţională de transport.

Virgil Popescu: Consumatorul vulnerabil de energie va fi subvenţionat, oamenii vor plăti mai puțin
Virgil Popescu: Consumatorul vulnerabil de energie va fi subvenţionat, oamenii vor plăti mai puțin

Proiectul de lege care defineşte consumatorul vulnerabil din energie va fi aprobat cât mai curând, iar oamenii care au cu adevărat nevoie vor fi subvenţionaţi, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă