Analiză: Economia zonei euro se prăbușește din cauza coronavirusului

bani euro
Shutterstock

”Activitatea din cele 19 țări care impart zona euro s-a prăbușit în luna martie pe fondul închiderii magazinelor, restaurantelor și birourilor”, indică o analiză efectuată de Reuters.

Indicele PMI (Purchasing Manager`s Index) pentru zona euro, considerat ca un instrument de măsurare a sănătății economice, a ajuns la cel mai scăzut nivel, 31,4 %, în scădere de la valoarea din februarie, 51,6 %.

E cea mai mare scădere înregistrată de la apariția acestei măsurători, în 1998.

”Luate împreună, aceste deprecieri vor face ca produsul intern brut să scadă la finalul anului cu peste 10%”, susține economistul Eliot Kerr, de la HIS Markit.

Chiar și cea mai puternică economie din Europa, cea a Germaniei, a raportat o contracție record, în timp ce economia Marii Britanii manifestă scăderi mai importante decât în timpul crizei financiare din 2008-2009, mai arată analiza Reuters.

Citește și
coronavirus
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 martie. Peste 16 mii de decese la nivel mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Este un șoc de mari proporții, asemănător unui dezastru natural”, se arată într-un comunicat al Institutului de Investiții BlackRock.

Și în Japonia, sectorul serviciilor a încetinit într-un ritm record în această lună, iar activitatea fabricilor a suferit cea mai dură scădere din ultimul deceniu.

”Este echivalentul unei contracții cu 4% a economiei, în 2020”, spune Marcel Theliant, de la Capital Economics. A treia cea mai importantă economie a lumii va suferi și mai mult după amânarea Jocurilor Olimpice.

În Statele Unite, analiștii estimează că, joi, cererile de șomaj din ultima săptămână vor ajunge la un milion, iar până la finalul crizei ar putea ajunge până la 4 milioane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 martie. Peste 16 mii de decese la nivel mondial
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 martie. Peste 16 mii de decese la nivel mondial

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 martie. În întreaga lume, sunt peste 381 de mii de cazuri de coronavirus confirmate, și peste 16 mii de decese, cele mai multe, în Europa. 

Panică în Noua Zeelandă: bătăi la supermarketuri și cozi la magazinele de arme
Panică în Noua Zeelandă: bătăi la supermarketuri și cozi la magazinele de arme

Pandemia de coronavirus a dat peste cap și viața din Noua Zeelandă. Premierul Jacinda Arden a anunțat o lună de izolare la domiciliu, începând de miercuri

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.