Durere fără margini după moartea unei românce din Italia. „Ca mulți dintre români, soarta a dus-o departe de țară”

romanca deces
Facebook

Originară din comuna Hlipiceni, județul Botoșani, Maria a plecat la muncă în Italia în urmă cu mulți ani, amintește un român într-un omagiu pe un grup de Facebook, conform Rotalianul.com.

„Ca mulți dintre români, soarta a dus-o departe de sat, de țară, tocmai în Italia! Și-a luat și copiii cu ea, și-a întemeiat o căsuță, totul mergea strună, căci și muncea parcă fără de a mai avea nevoie de odihnă, dar și credință către Cel de Sus nu contenea a avea, întocmai cum învățase din Victoria, de la părinții ei care se numărau printre gospodarii și credincioșii de frunte ai obștei, de la consătenii pe care mereu i-a respectat și cărora, oricât de bine îi mergea acolo, le ducea dorul!”, a scris bărbatul despre conaționala din Italia.

Fără să dea prea multe detalii despre circumstanțele în care Maria a murit, George Spaiuc are convingerea că ea a ajuns în Rai, datorită persoanei minunate care era.

”Deși tânără și cu atâta poftă de viața asta pământeană, Dumnezeu a hotărât că are nevoie de ea Sus! Și Țuca s-a dus, iubindu-și Mântuitorul și nepunându-i la îndoială hotârârea! Nu avem nicio noi vreo îndoială că de acolo, din locușorul Raiului pregătit cu trudă de aici, de pe pământ, prin facerea doar a lucrului și a faptelor bune, Țuca nu va zâmbi în continuare celor care am iubit-o și respectat-o: copii, frați, surori, consăteni”, a mai precizat el.

Fiul Mariei, Ioan, a scris de asemenea pe pagina personală de Facebook: „Drum lin spre cere, dragă mamă!”

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

La ambele postări, nenumărate persoane s-au arătat îndurerate de această veste tragică și au transmis condoleanțe familiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Tragedie în județul Sibiu: Doi muncitori au murit, iar un al treilea este în spital în urma unui grav accident de muncă
Tragedie în județul Sibiu: Doi muncitori au murit, iar un al treilea este în spital în urma unui grav accident de muncă

Doi bărbați din judeţul Sibiu au murit, iar un al treilea este în spital în urma unui grav accident de muncă.

MAE, atenţionare de călătorie: Risc crescut de incendii în Grecia, după ce țara a fost lovită de o cupolă de foc
MAE, atenţionare de călătorie: Risc crescut de incendii în Grecia, după ce țara a fost lovită de o cupolă de foc

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde, în contextul temperaturilor foarte ridicate, există un risc crescut de incendii, în mai multe regiuni.

Femeia găsită moartă în Oradea era băgată într-un geamantan. Polițiștii au mai făcut apoi o descoperire șocantă
Femeia găsită moartă în Oradea era băgată într-un geamantan. Polițiștii au mai făcut apoi o descoperire șocantă

Descoperire șocantă în parcarea unui complex rezidențial din Oradea. Cadavrul unei femei a fost găsit într-un geamantan, pus într-o remorcă din parcare, acoperită cu o prelată.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".