După zece ani de la inaugurare, autostrada A3 București-Ploiești este în continuare fără parcări și toalete pentru șoferi

×
Codul embed a fost copiat

Record nedorit pentru România. La zece ani de la inagurare, autostrada A3 București-Ploiești nu are parcări și toalete pentru șoferi, deși autoritățile au promis 12 astfel de spații.

Clădirile există, dar accesul este interzis, pentru că nu sunt racordate la utilități. Șoferii își fac nevoile pe marginea drumului, iar cei care vor să se odihnească, opresc pe banda de urgență. Nimic mai riscant.

12 spații de servicii au promis autoritățile că va avea autostrada A3 între Ploiești și București.

La zece ani distanță de la inaugurarea făcută, cu fast, de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu - doar două sunt deschise.

O rușine, spun șoferii, obligați să improvizeze când au nevoie să oprească pentru o pauză sau ceva mai mult...

Citește și
accident a1
Accident în lanț pe autostrada A1. Două persoane au murit
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Șofer: „Pe marginea drumului faci... pe unde putem și noi, na!”.

Lipsa grupurilor sanitare se vede pe marginea șoselei de viteză și în parcările blocate cu parapete.

Șofer: „O să mai treacă zece ani și nu o să faci nimic pentru că nu interesează pe nimeni așa ceva. Cei din Parlament merg cu escortă, ei nu trebuie să oprească pe stânga, pe dreapta. Nevoile și le fac la hoteluri, nu ca noi pe marginea drumului”.

Câteva mii de mașini trec zilnic pe autostrada București - Ploiești pentru care Guvernul României a plătit mai bine de 150 de milioane de euro, deși nu are toate parcările și toalete funcționale.

Fiecare dintre cele 10 spații de servicii nefolisite este supravegheat de câte un paznic plătit cu 9 lei pe oră.

În fiecare lună, costul cu acești oameni se ridică la peste 60.000 de lei, adică mai bine de 10.000 de euro.

Licitația pentru construirea părcarilor si toaletelor, câștigată de trei firme 

Alexandru Dascălu se oferă să ne facă un tur al locului pe care îl are în grijă. Râde când povestește cum se chinuie șoferii nevoiți să oprească pe autostradă.

Acum șase ani, trei firme care s-au asociat au câștigat licitația pentru construirea părcarilor si toaletelor de pe autostrada A3.

Într-un an, lucrarea trebuia să fie gata, dar în loc să se țină de promisiuni administratorii societăților s-au certat și una dintre companii a dat faliment.

Alin Șerbănescu este purtător de cuvânt la Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere. A încercat să explice tot acest lung șir de probleme și a venit cu noi promisiuni.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: „Constructorii s-au dovedit a nu fi serioși și nu și-au dus contractele până la capăt. Am luat decizia managerială de a scoate la licitație contractele de concesiune. Practic pe urmatorii 20 de ani. Practic cei care vor dori să dezvolte aici diverse spații de servicii, benzinării, restaurante, alte facilități, vor putea să plătească o chirie și să își dezvolte propria afacere”.

Între timp, pe cei 62 de kilometri de autostradă, șoferii folosesc banda de urgență ca să se odihnească și se expun riscurilor și amenzilor. Nu mai cred în promisiuni...

Spre deosebire de România, alte țări încearcă să le facă șoferilor cât mai plăcută oprirea în spațiile de servicii de pe autostrăzi.

În Italia, în spațiul de serviciu, locurile de parcare sunt acoperite și există magazine, stații de carburnat și restaurante.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Lucrările pentru Autostrada „Moldovei” A7 ar putea începe anul acesta. Condiția pusă de UE
Lucrările pentru Autostrada „Moldovei” A7 ar putea începe anul acesta. Condiția pusă de UE

Lucrările la A7, viitoarea autostradă care ar lega Muntenia de Moldova, ar putea începe anul acesta, într-un scenariu optimist.

Accident în lanț pe autostrada A1. Două persoane au murit
Accident în lanț pe autostrada A1. Două persoane au murit

Două persoane au murit într-un accident în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care două ansambluri auto, luni dimineață, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești către București, la kilometrul 17, în zona localității Ciorogârla.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%

lianţa electorală PSD - PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită - 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".