Drapelul României, arborat în Petra, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Iordania

drapel Petra
Facebook/Ambasada Romaniei in Iordania/Embassy of Romania to Jordan

Drapelul României a fost arborat alături de cel al Iordaniei în faţa Trezoreriei din Petra de către Autoritatea Regiunii Petra pentru Dezvoltare şi Turism, din Regatul Haşemit al Iordaniei, pentru a marca ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

Petra este unul din cele mai vizitate obiective turistice din Iordania şi se află în lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO. Trezoreria este cel mai important şi cunoscut monument din cadrul complexului arheologic.

În acest context, ambasadorul României în Regatul Haşemit al Iordaniei, George Cristian Maior, a avut o întâlnire cu comisarul şef al Autorităţii Regiunii Petra pentru Dezvoltare şi Turism, Suleiman Farajat. Cu acest prilej, cei doi oficiali au discutat despre modalităţi de intensificare a cooperării în domeniu, având în vedere patrimoniul cultural recunoscut de UNESCO de care beneficiază cele două state.

Totodată, ambasadorul român i-a mulţumit comisarului şef pentru ospitalitate şi gestul de prietenie arătat prin arborarea drapelului românesc.

De asemenea, tot cu ocazia celebrării zilei Naţionale a României, podul Abdoun din Amman, capitala Regatului Haşemit al Iordaniei, va fi iluminat timp de trei zile în culorile drapelului României. Podul Abdoun este un obiectiv arhitectural modern, emblematic pentru capitala Iordaniei.

Citește și
parada, 1 decembrie
FOTO-VIDEO. Parada militară de 1 Decembrie din București. Iohannis a depus o coroană de flori
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mesajele politicienilor de Ziua Națională. Maia Sandu: Dragă Românie, îți doresc să fii o voce distinctă în lume
Mesajele politicienilor de Ziua Națională. Maia Sandu: Dragă Românie, îți doresc să fii o voce distinctă în lume

Politicieni români și străini s-au întrecut, miercuri, în urări speciale de Ziua Națională a României. Maia Sandu, premierul Nicolae Ciucă sau secretarul de stat american sunt doar câțiva dintre aceștia.

FOTO-VIDEO. Parada militară de 1 Decembrie din București. Iohannis a depus o coroană de flori
FOTO-VIDEO. Parada militară de 1 Decembrie din București. Iohannis a depus o coroană de flori

România sărbătoreşte astăzi 103 ani de la Marea Unire. În București a avut loc tradiționala paradă militară de 1 Decembrie, organizată în Piaţa Arcului de Triumf.

1 decembrie 2021: Ziua în care se lansează prima bancnotă din România cu chipul unei femei
1 decembrie 2021: Ziua în care se lansează prima bancnotă din România cu chipul unei femei

Prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate feminină, Ecaterina Teodoroiu, cu o valoare de 20 de lei, este pusă în circulaţie de miercuri.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă