Dosarul Mihai Pleșu. Ar fi crescut plante cu prietenul ”Bucurie” și voia să avanseze

×
Codul embed a fost copiat

Mihai Alexandru Pleşu, fiul cunoscutului scriitor şi filosof Andrei Pleşu, şi-a petrecut noaptea după gratii.

În această situaţie au fost şi alte 5 persoane implicate într-un scandal uriaş cu trafic de droguri. Mihai Pleşu a acuzat stări de rău şi a cerut chiar o ambulanţă, însă avocata bărbatului susţine că investigatorii i-au transmis că poate fi tratat şi în arest.

Mihai Pleşu şi-a petrecut toată noaptea la audieri şi, potrivit avocatei lui, nu ar fi fost lăsat să mănânce şi să se întindă, în condiţiile în care are mai multe afecţiuni cardiace. Astfel, spune apărătoarea lui Pleşu, starea lui de sănătate s-ar fi deteriorat.

Ce spune avocata lui Mihai Pleșu

Avocată: ”A suferit 2 infarcturi miocardice, are o stenoză şi un stent pe o arteră a inimii. Este hipertensiv. A reclamat acest lucru încă de la 6 dimineaţa. I s-a refuzat acest lucru. A spus că poate avea îngrijiri medicale în sediul arestului.

Acolo unde îl vor procurorii de la crimă organizată pentru încă 30 de zile. Mihai Pleşu este acuzat că, împreună cu alte 5 persoane, ar fi pus bazele unei reţele de trafic de droguri de mare risc, care funcţiona între Bucureşti şi Iaşi. Suspecţii ar fi avut un limbaj codificat: fiecare gram de cannabis ar fi fost numit ''minut'', iar dacă solicitau o întrevedere de 10 minute, însemna că cineva vrea să cumpere 10 grame.

Citește și
Mihai Plesu
Fiul lui Andrei Pleşu ar fi avut o plantaţie de canabis în Capitală. Ce cod secret folosea
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anchetatorii spun că Mihai Pleşu voia să "avanseze" de la distribuitor de droguri la producător, dovadă că într-unul din imobilele aflate pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei au descoperit o cultură de cannabis. Era îngrijită de el şi de un alt suspect din dosar, cu numele de scenă "Bucurie".

Apărătorul bărbatului susţine însă că acele plante nu-i aparţineau lui Pleşu şi că tot dosarul se bazează pe probe neconcludente.

Avocat: ”După 7 luni de la declanşarea anchetei, nu s-a putut spune dacă clientul meu este furnizor, cumpărător sau consumator. Toată ordonanţa de reţinere se bazează pe presupuneri, în urma audierii unor convorbiri telefonice.

Niciunul din investigatorii acoperiţi, pentru că au fost trei grupuri a câte doi investigatori acoperiţi, nu au reuşit să stabilească o legătură cu clientul meu. Nu există niciun flagrant.

Dacă argumentele apărării îi vor convinge pe judecători, fiul filosofului Andrei Pleşu poate fi cercetat sub o măsură mai blândă: arest la domiciliu, control judiciar sau chiar în stare de libertate.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avocatul lui Mihai Pleșu contestă procedurile din dosar. „Are probleme medicale”
Avocatul lui Mihai Pleșu contestă procedurile din dosar. „Are probleme medicale”

Avocatul lui Mihai Pleșu a contestat toate procedurile în dosarul de trafic de droguri. Fiul lui Andrei Pleșu a fost reținut, sâmbătă dimineața.

Fiul lui Andrei Pleşu ar fi avut o plantaţie de canabis în Capitală. Ce cod secret folosea
Fiul lui Andrei Pleşu ar fi avut o plantaţie de canabis în Capitală. Ce cod secret folosea

Surse din anchetă afirmă că fiul lui Andrei Pleşu avea o plantaţie de canabis chiar în Bucureşti şi discuta cu consumatorii folosind un adevărat cod.

Ce s-ar putea întâmpla cu copilul lui Mihai Pleşu. Ambii părinţi ar fi consumat droguri
Ce s-ar putea întâmpla cu copilul lui Mihai Pleşu. Ambii părinţi ar fi consumat droguri

Mihai Alexandru Pleșu, fiul lui Andrei Pleșu, a fost reținut sâmbătă dimineața, într-un dosar privind traficul de droguri de mare risc. 

Mihai Pleșu a fost reținut, în dosarul drogurilor de mare risc
Mihai Pleșu a fost reținut, în dosarul drogurilor de mare risc

Fiul cunoscutului scriitor Andrei Pleșu și-a petrecut noaptea în fața anchetatorilor. El a fost dus la Iași pentru a da explicații în scandalul uriaș cu droguri de mare risc în care ar fi implicat.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.