Dosar penal pentru un fals stomatolog în Suceava. Ce ar fi pățit un copil de 4 ani

×
Codul embed a fost copiat

O femeie din Suceava a ajuns în atenţia Poliţiei şi a Direcţiei de Sănătate Publică, fiind acuzată că ar face intervenţii stomatologice fără să aibă acest drept.

O mamă a reclamat-o, după ce şi-a dus copilul la cabinetul acesteia şi a intrat la bănuieli când a văzut-o la lucru. Cei de la Colegiul Medicilor au stabilit deja că femeia nu este înscrisă ca medic stomatolog.

O mamă şi-a dus copilul de 4 ani la cabinetul stomatologic care funcţionează chiar în casa femeii reclamate. Nemulţumită de felul în care aceasta se comportă, i-ar fi cerut să îi arate diploma de medic. Cum femeia nu a putut face asta, mămica a sesizat situaţia autorităţilor.

Când cei de la Colegiul Medicilor Stomatologici au aflat că femeia nu este înscrisă ca doctor, poliţiştii au deschis doar penal pentru exercitarea fără drept a profesiei. Reprezentanţii DSP spun că în locuinţa respectivă funcţionează legal un cabinet stomatologic, însă drept de a profesa aici are o altă persoană. Femeia reclamată este vizată şi de alte trei plângeri.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos

Populaţia de pinguini Humboldt s-a redus dramatic în zonele situate pe coasta centrală a statului Chile. Este una dintre cele mai vulnerabile dintre cele 18 specii de pinguini din lume, fiind în pericol de dispariţie, au avertizat marţi experţii.

Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani
Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani

Au fost inaugurate lucrările la noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu.

În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate
În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate

Mai multe restaurante și magazine de pe Aeroportul Otopeni au fost închise de Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.