Doi tineri din Bulgaria, reţinuţi după ce ar fi agresat un bărbat într-o benzinărie de pe Valea Oltului

politie politist
Pro TV

Doi tineri din Bulgaria au fost reţinuţi de poliţiştii din Vâlcea după ce ar fi agresat într-o benzinărie de pe Valea Oltului, la Călimăneşti, un bărbat din Brezoi, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

 

"La data de 29 februarie a.c., poliţiştii din Călimăneşti au fost sesizaţi de către un bărbat de 32 de ani, din oraşul Brezoi, cu privire la faptul că acesta a fost agresat de către doi bărbaţi, în incinta unei staţii de carburant, din oraşul Călimăneşti.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor efectuate şi a informaţiilor obţinute, cei doi bărbaţi, cetăţeni bulgari, au fost depistaţi în trafic în oraşul Călimăneşti.

În urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţi de 23 şi, respectiv 19 ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore", se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Vâlcea.

Celor doi tineri bulgari li s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cercetările în cazul lor fiind continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Citește și
mitropolia iasi
Un bărbat din Iași care fugea pe stradă cu un scaun în brațe, tâlhărit de tineri care-și făceau selfie-uri la Mitropolie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Spune că l-au torturat și i-au tăiat degetul. Câți bani avea omul de afaceri din Cluj în portofelul virtual cu criptomonede
Spune că l-au torturat și i-au tăiat degetul. Câți bani avea omul de afaceri din Cluj în portofelul virtual cu criptomonede

Poliția din Cluj este în alertă, după ce un om de afaceri a fost găsit în trafic cu un deget tăiat. Acesta susține că a fost torturat de trei agresori ca să le dea cheia de la portofelul virtual cu criptomonede.  

Un bărbat din Iași care fugea pe stradă cu un scaun în brațe, tâlhărit de tineri care-și făceau selfie-uri la Mitropolie
Un bărbat din Iași care fugea pe stradă cu un scaun în brațe, tâlhărit de tineri care-și făceau selfie-uri la Mitropolie

Un ieșean care fugea cu un scaun în brațe pe stradă a fost bătut și tâlhărit de un grup de tineri care își făceau selfie-uri la Mitropolie. Unul dintre agresori avea deja șapte tâlhării sau tentative la activ, deși era încă minor.

 

Ce s-a aflat despre ucigașii omului de afaceri Adrian Kreiner. Noi detalii despre crima din Sibiu
Ce s-a aflat despre ucigașii omului de afaceri Adrian Kreiner. Noi detalii despre crima din Sibiu

La 11 zile după ce omul de afaceri, Adrian Kreiner, a fost jefuit și sufocat în locuința sa din Sibiu, cei trei agresori au fost identificați.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.