Doi tineri au murit, iar două adolescente au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod

accident Sălaj
ISU SMURD SĂLAJ

Doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 16 ani, au murit, iar două adolescente de 14 ani au fost transportate la spital, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod, în localitatea Huseni, judeţul Sălaj.

Accident a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DJ 191C, în localitatea Huseni, acolo fiind trimişi pompierii şi mai multe echipaje medicale, informează News.ro.

În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau patru persoane şi care a intrat într-un cap de pod.

”Din nefericire, conducătorul (un tânăr de aproximativ 19 de ani) autoturismului, care era încarcerat, a fost găsit decedat (a suferit leziuni incompatibile cu viaţa), iar o altă victimă (un tânăr de aproximativ 16 ani) a fost găsit în stop cardiorespirator. În pofida manevrelor de resuscitare, aceasta nu a răspuns manevrelor şi a fost declarată decedată. Celelalte 2 persoane (fete, de aproximativ 14 ani) au fost transportate la UPU SMURD Zalău”, au arătat reprezentanţii ISU-SMURD Sălaj.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Turul României la ciclism a ajuns la Târgu Mureș. Bicicliștii au de parcurs un total de 850 de kilometri până la sosire
Turul României la ciclism a ajuns la Târgu Mureș. Bicicliștii au de parcurs un total de 850 de kilometri până la sosire

Bicicliștii turului României au ajuns ieri cu bine la Târgu Mureș, chiar dacă au avut parte de un accident pe traseul lung de 160 de kilometri.

Accident grav în Galați. Șoferul unui TIR nu a fost atent și a lovit un microbuz cu 18 pasageri. VIDEO
Accident grav în Galați. Șoferul unui TIR nu a fost atent și a lovit un microbuz cu 18 pasageri. VIDEO

Accident grav, cu 15 răniți, dintre care 7 copii, în județul Galați! Un TIR cu numere de Republica Moldova, al cărui șofer nu a fost atent, a intrat din spate într-un microbuz, care mai apoi s-a răsturnat.

O șoferiță și fetița ei de 6 ani, rănite într-un accident rutier pe Drumul Național 72
O șoferiță și fetița ei de 6 ani, rănite într-un accident rutier pe Drumul Național 72

O şoferiţă şi fetiţa ei de 6 ani au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe Drumul Naţional 72, care leagă municipiul Târgovişte de Ploieşti.

Un șofer a murit după ce a lovit un refugiu de tramvai în București. Un olandez din apropiere a scăpat ca prin minune
Un șofer a murit după ce a lovit un refugiu de tramvai în București. Un olandez din apropiere a scăpat ca prin minune

Accident teribil, miercuri seară, în Capitală. Un șofer care conducea cu viteză, potrivit martorilor, și-a pierdut viața după ce a lovit violent un refugiu de tramvai.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.