Doi gemeni, fiii unui avocat din Timișoara, au ajuns în arest după ce au batjocorit mai multe tinere

×
Codul embed a fost copiat

Doi gemeni, fiii unui avocat din Timișoara, au ajuns din nou în arest după ce au batjocorit mai multe tinere.

Unul dintre ei a fost arestat încă din primăvară pentru viol, iar fratele lui a ajuns și el după gratii, acum. Cei doi nu sunt pentru prima dată în fața instanței pentru astfel de orori.

Cei doi gemeni au avut prima dată probleme cu legea în 2013. Pe atunci aveau 21 de ani și erau studenți la Drept.

Un angajat MAI a reclamat la vremea respectivă că fiica lui, în vârstă de nouă ani, a fost fotografiată în ipostaze indecente, chiar în locuința familiei, unde cei doi au reușit să intre. Au urmat percheziții, iar în calculatoarele lor, anchetatorii au găsit mai multe fotografii cu minore în ipostaze nepotrivite. Au primit atunci trei ani cu suspendare și au avut o perioadă de încercare de opt ani.

Anul acesta, însă, în luna mai, unul dintre frați a fost arestat, din nou, pentru viol. Celălalt a ajuns acum după gratii, pentru tentativă de viol.

Citește și
viol
Turistă din America, violată într-o toaletă publică din centrul Parisului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Numai un da este un da”. Spania a adoptat legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit
„Numai un da este un da”. Spania a adoptat legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit

Parlamentul spaniol a adoptat joi forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual.

Turistă din America, violată într-o toaletă publică din centrul Parisului
Turistă din America, violată într-o toaletă publică din centrul Parisului

Un tânăr de 23 de ani a fost acuzat și arestat preventiv după ce o turistă americană a fost violată într-o toaletă publică din centrul Parisului, relatează The Guradian.

Un bărbat a fost găsit spânzurat, la câteva săptămâni după ce și-a violat soacra sub amenințarea sabiei
Un bărbat a fost găsit spânzurat, la câteva săptămâni după ce și-a violat soacra sub amenințarea sabiei

Un bărbat din Mehedinți a fost găsit spânzurat, duminică seara, la două săptămâni după ce fusese dat dispărut.

O fetiță de 9 ani a fost violată de iubitul mamei sale, în timp ce frații ei dormeau. Cum a amenințat-o să nu spună nimic
O fetiță de 9 ani a fost violată de iubitul mamei sale, în timp ce frații ei dormeau. Cum a amenințat-o să nu spună nimic

O fetiță de numai 9 ani din Dolj a fost violată cu sălbăticie de partenerul mamei sale şi abia după două săptămâni copila a găsit puterea să povestească tot ce s-a întâmplat.

Pedepsele primite de o bandă de violatori după ce au abuzat sexual mai multe fete de 13 ani
Pedepsele primite de o bandă de violatori după ce au abuzat sexual mai multe fete de 13 ani

Șapte bărbați au fost condamnați la închisoare săptămâna trecută după ce au fost găsiți vinovați pentru mai multe infracțiuni, inclusiv viol, răpire de copii și agresiuni sexuale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.