Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi

evadare inchisoare
Newport News Sheriff's Office

Doi deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din localitatea Newport News, din statul american Virginia, după ce au săpat o gaură într-un perete cu o periuţă de dinţi modificată, au anunţat marţi autorităţile din oraş.

Însă deţinuţii au respirat doar preţ de nouă ore aerul libertăţii, fiind arestaţi într-un local IHOP, franciză specializată în clătite, a explicat Biroul Şerifului local într-un comunicat, conform EFE. 

Potrivit comunicatului, cei doi bărbaţi, care se aflau în închisoare de anul trecut pentru infracţiuni minore, au profitat de unele defecte structurale ale clădirii pentru a săpa tunelul.

Autorităţile nu au oferit detalii despre tipul acestor defecte structurale, întrucât, spun ei, acestea au mai fost observate şi în alte locuri din închisoare şi acum trebuie să securizeze structura. O echipă de ingineri specializaţi în urbanism lucrează deja la modalităţi de rezolvare, a spus Biroul Şerifului.

"Sunt recunoscător cetăţenilor care i-au văzut pe Garza şi Nemo (deţinuţii) la IHOP şi au notificat autorităţile", a declarat şeriful localităţii Newport News, Gabe Morgan.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția
Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Un băiat de 16 ani din Neamț este cercetat penal după ce a lovit o fetiță de 6 ani cu trotineta electrică şi a fugit
Un băiat de 16 ani din Neamț este cercetat penal după ce a lovit o fetiță de 6 ani cu trotineta electrică şi a fugit

Un minor în vârstă de 16 ani este cercetat penal de poliţişti după ce a accidentat cu trotineta electrică o fetiţă de 6 ani şi apoi a fugit de la faţa locului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Descoperire de 4,4 milioane de lei la vama Bechet. Ce au găsit inspectorii antifraudă
Descoperire de 4,4 milioane de lei la vama Bechet. Ce au găsit inspectorii antifraudă

Inspectorii antifraudă au identificat şi indisponibilizat, în Punctul de trecere al frontierei Bechet, un mijloc de transport, care avea ca scop declarat starea de tranzit pe teritoriul naţional, cu destinaţie Slovacia.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%

lianţa electorală PSD - PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită - 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.