Doi bărbați au fost înjunghiați în Constanța, la interval de o oră. Cine sunt agresorii

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile din Constanța au fost în alertă după ce două incidente sângeroase au avut loc luni seară. Doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați, în interval de numai o oră.

Doar unul dintre agresori a fost prins, iar celălalt este căutat încă de autorități.

Oamenii legii au găsit și una dintre armele folosite, iar în oraș au fost organizate filtre şi a fost suplimentat numărul patrulelor.

În jurul orei 20, un bărbat în vârstă de 26 de ani anunţa printr-un apel la 112, cu ultimele puteri, că a fost înjunghiat şi că s-a prăbuşit pe un trotuar din faţa unui hipermarket. Imediat la faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD care i-a acordat primul ajutor.

Anca Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: "Echipajul medical de pe o ambulantă de terapie intensivă SMURD C a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat de 26 de ani ce prezenta multiple plăgi prin înţepare în zona spatelui."

Citește și
A fost înjunghiat de un prieten, după ce au băut. Motivul incredibil al agresorului
A fost înjunghiat de un prieten, după ce au băut. Motivul incredibil al agresorului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au reuşit să stea de vorbă cu bărbatul, care le-a spus că a fost înjunghiat şi a reuşit să fugă de atacatori până în locul unde a fost găsit de medici.

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: "Colegii mei fac toate eforturile pentru identificarea autorului sau autorilor. În aceste momente colegii încearcă să facă toate eforturile pentru a identifica şi trage la răspundere pe cei responsabili."

Poliţiştii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă şi au făcut mai multe filtre atât în oraş cât şi la ieşiri pentru a-i prinde pe cei vinovaţi.

După doar o oră, un nou apel prin 112 anunţa că un alt bărbat este înjunghiat într-un gang, la nici un kilometru distanţă de unde a fost găsit primul.

În prima fază s-a crezut că este vorba de un alt atac al primului agresor, însă imediat poliţiştii şi-au dat seama că este vorba de fapt de o ceartă între fraţi.

Concubina victimei: "Când a ieşit afară, frate-su l-a înjunghiat cu cuţitul."

Fratele vinovat a fost prins la scurt timp şi reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. El urmează să fie dus la tribunal pentru a se cere măsura arestării preventive.

Din fericire, cei doi bărbaţi înjunghiaţi sunt în stare stabilă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apel disperat al unei românce, pe o autostradă din Italia.
Apel disperat al unei românce, pe o autostradă din Italia. "Cineva i-a tăiat gâtul soţului meu"

Un incident șocant a avut loc săptămâna trecută în Italia, în care a fost implicat un cuplu de români.

A fost înjunghiat de un prieten, după ce au băut. Motivul incredibil al agresorului
A fost înjunghiat de un prieten, după ce au băut. Motivul incredibil al agresorului

Atac sângeros într-un bloc de garsoniere din orașul Găeşti, în județul Dâmbovița. Un bărbat de 37 de ani a fost rănit cu cuțitul de un amic de pahar.

Șofer înjunghiat după un conflict în trafic, la Ploiești. Bărbatul a ajuns la spital
Șofer înjunghiat după un conflict în trafic, la Ploiești. Bărbatul a ajuns la spital

Poliţiştii din Ploieşti cercetează un conflict spontan izbucnit între doi şoferi în urma căruia unul dintre ei a fost înjunghiat. Victima a fost transportată la spital.

Un bărbat a fost înjunghiat într-o moschee din Londra. Poliția a capturat un suspect
Un bărbat a fost înjunghiat într-o moschee din Londra. Poliția a capturat un suspect

Poliţia londoneză a anunţat joi arestarea unui suspect după ce o persoană a fost rănită prin înjunghiere într-o moschee din parcul Regents, în centrul Londrei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.