Dispecerul de la Serviciul de Ambulanță Cluj, care a umilit o familie, și-a dat demisia

×
Codul embed a fost copiat

Dispecerul de la Serviciul de Ambulanță Cluj, care a umilit o familie în timpul unui apel disperat la 112, și-a dat demisia.


Operatorul, o femeie, a refuzat să le trimită un echipaj oamenilor, deși tatăl de la telefon încerca să îi explice că fetița lor urinează cu sânge.

Pe un ton lipsit de empatie, angajata serviciului i-a criticat că nu știu să își crească copiii și, mai rău, le-a precizat că situația lor nu reprezintă o urgență, iar ei sunt singurii responsabili dacă cea mică pățește ceva.

Abia la al treilea apel, la care a răspuns un alt dispecer, a pornit spre ei o mașină. Copila a fost dusă la spital, unde a primit tratament pentru o infecție urinară. Departamentul pentru Situații de Urgență anchetează cazul.

 

Citește și
județe
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Doar Timiș mai rămâne în zona roșie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Fără vaccin, fără loc de muncă. Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării
Fără vaccin, fără loc de muncă. Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării

Autorităţile de la Vatican au transmis angajaţilor din Cetatea Sfântă că riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să fie inoculaţi cu un vaccin anti-COVID-19 fără să prezinte motive medicale legitime, informează Reuters, citat de Agerpres. 

Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Doar Timiș mai rămâne în zona roșie
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Doar Timiș mai rămâne în zona roșie

Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, cu 3,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă (3,84), a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Coronavirus România, bilanț 18 februarie. 3.058 de cazuri în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 18 februarie. 3.058 de cazuri în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 18 februarie. Până astăzi, 18 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 771.843 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 717.179 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.