Direcția de Drumuri Craiova, despre accidentul de pe Defileul Jiului: Situaţia a fost total impredictibilă

bolovan
Pro TV

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au transmis, duminică, într-un mesaj pe Facebook, că accidentul care a dus la moartea șoferului a fost unul ”total impredictibil” și că zona este asigurată cu plase.

Este vorba despre bărbatul care conducea un autoturism și care a murit după ce un bolovan a căzut de pe versant și a străpuns parbrizul mașinii, provocând decesul șoferului.

Reprezentanții DRDP Craiova spun că piatra care a căzut peste autoturismul aflat în trafic a fost dislocată fie de apă, fie de vânt, fie de trecerea unui animal sălbatic.

"Zona in care a avut loc incidentul de pe Defileul Jiului este asigurată cu plase. Piatra, de mici dimensiuni, a venit de pe versant de la o înălţime foarte mare, dintr-o zona cu torenţi, unde nu se pot monta plase, pentru că ar bloca scurgerea apelor de pe versanţi. Permanent facem verificări în zonă şi îndepărtăm stâncile şi copacii care prezintă risc de prăbuşire. Zona are şi semnalizarea necesară privind posibile căderi de pietre. Este primul eveniment soldat cu deces de până acum. Piatra respectivă a fost dislocată fie de apă, fie de vânt fie de trecerea unui animal sălbatic. Situaţia a fost una total impredictibilă", notează sursa citată.

Citește și
accident
Accident grav pe Defileul Jiului. Un tir încărcată cu saci de ciment s-a răsturnat și a blocat traficul
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În autoturism se mai aflau alte două persoane, care nu au suferit leziuni.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident grav în Defileul Jiului. Un șofer a murit după ce un bolovan a căzut de pe munte și a intrat prin parbriz
Accident grav în Defileul Jiului. Un șofer a murit după ce un bolovan a căzut de pe munte și a intrat prin parbriz

Un grav accident rutier s-a produs, duminică, pe drumul naţional 66, în Defileul Jiului. Un bolovan desprins de pe un versant a căzut peste un autoturism şi a spart parbrizul.  

Accident grav pe Defileul Jiului. Un tir încărcată cu saci de ciment s-a răsturnat și a blocat traficul
Accident grav pe Defileul Jiului. Un tir încărcată cu saci de ciment s-a răsturnat și a blocat traficul

Circulație blocată marți, mai bine de 3 ore, pe Defileul Jiului după un grav accident rutier. Un tir condus de un bărbat s-a răsturnat.

Biologii au pus o camera in Parcul National Defileul Jiului. Nu le-a venit sa creada ce animal au surprins

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.