Deţinut de la Rahova în permisie, rănit după ce a încercat să împiedice un furt

Extradare, inchisoare
iStock

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova care primise o permisiune de ieşire din închisoare pentru 24 de ore a fost rănit după ce, în tramvaiul cu care mergea acasă, a observat un bărbat care încerca să fure telefonul unei femei, din poşetă.

Deţinutul le-a atras atenţia celor doi, iar bărbatul respectiv l-a tăiat la cap şi la o ureche. Deţinutul a fost internat în spital, anunţă reprezentanţii Penitenciarului, scrie News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Rahova, un deţinut care execută în regim închis o pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarului Bucureşti Rahova a beneficiat de o recompensă cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o perioadă de 24 de ore, de miercuri de la ora 10.00, până joi, la ora 10.00.

În jurul orei 10.40, în timp ce se deplasa către domiciliul declarat, cu tramvaiul 32, a observat un bărbat care încerca să sustragă un telefon mobil din geanta unei femei aflată în imediata apropiere.

Persoana privată de libertate i-a atras atenţia victimei, precum şi bărbatului care urma probabil să comită o infracţiune, iar acesta din urmă a devenit agresiv, l-a lovit cu un obiect contondent şi ascuţit şi i-a provocat o plagă tăiată la nivelul capului şi al urechii stângi.

Citește și
jaf masina
Ce a pățit un hoț în timp ce încerca să spargă mașina unui preot protestant. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Călătorii au apelat Serviciul unic de urgenţă, iar acolo a ajuns un echipaj de poliţie al Secţiei 18. Deţinutul a fost preluat de escorta penitenciarului urmând fi prezentat pentru investigaţii medicale de specialitate şi IML.

Cazul a fost preluat de către Secţia 18 Poliţie urmând a se efectua cercetări specifice.

"Administraţia penitenciarului urmăreşte evoluţia stării de sănătate, persoana condamnată fiind internată într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii. De asemenea, mulţumim public persoanei în cauză care, prin conduita sa, a manifestat simţ civic, responsabilitate şi o atitudine activă împotriva unor acţiuni antisociale", se arată într-un comunicat al Penitenciarului Rahova.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce ascundea o groapă în asfalt. Descoperirea poliţiştilor chemaţi la locul accidentului
Ce ascundea o groapă în asfalt. Descoperirea poliţiştilor chemaţi la locul accidentului

Poliţia din sudul statului american Florida a descoperit ceea ce pare a fi un tunel secret care duce la o bancă din apropiere.

Ce a pățit un hoț în timp ce încerca să spargă mașina unui preot protestant. VIDEO
Ce a pățit un hoț în timp ce încerca să spargă mașina unui preot protestant. VIDEO

Un hoț a făcut infarct în timp ce deschidea portiera unei mașini pe care intenționa să o jefuiască. Vehiculul aparținea unui pastor evanghelist.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.