Despăgubiri de peste 34 milioane lei în ultimii trei ani ca urmare a furtunilor

furtuni Romania
Shutterstock

Furtunile puternice, care produc pagube importante, au devenit un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în România.

Conform datelor colectate la nivelul Membrilor UNSAR, în ultimii trei ani s-au achitat peste 34 milioane lei cu titlu de despăgubiri doar ca urmare a producerii acestui risc - în baza asigurărilor facultative pentru locuințe.

Din analiza acestor date reiese că asistăm la o amplificare a acestui fenomen, atât din punct de vedere al valorilor despăgubite, cât și al numărului de daune avizate asigurătorilor, cu precădere în perioada verii.

Astfel, despăgubirile achitate doar în acești ultimi trei ani pentru riscul de furtună reprezintă mai mult de jumătate (52%) din totalul despăgubirilor efectuate în întreaga perioadă 2014-2021 ca urmare a producerii acestui fenomen.

Furtunile din România, amplificate de criza climatică

„Furtunile au devenit o realitate tot mai prezentă în viața noastră, fiind amplificate de schimbările climatice, iar urmările acestora se regăsesc și în profilul despăgubirilor. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat ieri în toată țara este un exemplu elocvent în acest sens. Ne așteptăm să rezulte un număr semnificativ de dosare de daună,” a spus Adrian Marin, președinte UNSAR.

Citește și
valuri de caldura, energie, Europa
Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Riscul de furtună și, în general, fenomenele naturale extreme cauzate de schimbările climatice ocupă un loc important în clasamentul amenințărilor de care românii se tem cel mai mult.

Românii se tem și de efectele valurilor de căldură în contextul schimbărilor climatice

Astfel, conform unui studiu sociologic realizat de către UNSAR anul trecut, schimbările climatice care se referă la manifestarea unor furtuni violente ocupă prima poziție din clasament, urmate de valurile de căldură.

„Deși frecvența daunelor cauzate de furtunile violente crește, iar riscurile sunt din ce în ce mai evidente, numărul locuințelor care beneficiază de o poliță de asigurare facultativă rămâne relativ scăzut. Așadar, vom continua prin noi campanii de educație financiară, și nu numai, să fim alături de oamenii care doresc să-și protejeze cele mai importante bunuri pe care le au: locuințele,” a spus Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

Asigurări pentru locuințele din România

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru locuințele care sunt deja protejate de o poliță obligatorie PAD. Polița PAD acoperă trei riscuri catastrofale (cutremure, inundații și alunecări de teren) până la limita de 20.000 de euro, respectiv 10.000 de euro, în funcție de tipul construcției, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare.

În schimb, locuința poate fi protejată la valoarea ei reală și pentru mai multe riscuri (incendiu, explozie, furtună, vijelie, căderi de corpuri, furt, vandalism etc.) printr-o asigurare facultativă.

Acestor polițe li se pot atașa și clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, servicii de asistență tehnică la locuință, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (de exemplu, pentru acoperirea pagubelor produse vecinilor).

CITEȘTE ȘI: Sute de oameni se luptă pentru o găleată de apă într-o regiune din India care suferă de secetă. VIDEO

Germania lansează o campanie de economie de energie. Cum pot cetățenii să lupte împotriva prețurilor tot mai mari

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Ne rugăm la Dumnezeu să ne dea apă”. Un lac din Chile s-a transformat într-un deșert. GALERIE FOTO
„Ne rugăm la Dumnezeu să ne dea apă”. Un lac din Chile s-a transformat într-un deșert. GALERIE FOTO

Lacul de acumulare Penuelas din Chile a fost până acum douăzeci de ani principala sursă de apă pentru orașul Valparaiso, acumulând suficientă apă pentru a umple 38.000 de bazine olimpice. Acum, a mai rămas apă doar pentru două bazine.

Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii
Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii

Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa, a avertizat un cercetător meteorologic din Londra.

Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Premierul unei țări din Oceanul Pacific de Sud a avertizat că planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă din cauza crizei climatice.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă