Descoperire șocantă în Târgu Mureș. Cadavrele a două persoane, mamă și fiu, au fost găsite într-un apartament

politia nu treceti crima
Pro TV

O femeie în vârstă de 88 de ani şi un bărbat, de 57 de ani, mamă şi fiu, au fost găsiți morți într-un apartament de pe strada Aleea Carpaţi din Târgu Mureş.  

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 16,10, Poliţia municipiului Târgu Mureş a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la o locuinţă din cartierul Aleea Carpaţi s-ar afla două persoane decedate. La locaţia indicată în apel au fost dirijaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea activităţilor specifice de cercetare la faţa locului. Poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unui bărbat de 57 de ani şi a unei femei de 88 de ani. Personalul medical dirijat la faţa locului a constatat că aceştia nu mai prezentau semne vitale, trupurile celor doi fiind transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor de deces”, a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tot vineri după amiază, Poliţia municipiului Târgu Mureş a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112 despre faptul că, în pârâul Pocloş, în zona străzii Regele Ferdinand, există o persoană înecată.

Citește și
casa vaslui
„Numai scheletul era de băiat”. Descoperire șocantă în Vaslui. Un poștaș a găsit trei cadavre într-o casă. Ce arată autopsia
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„La faţa locului s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind extrasă din apă de către echipajele ISU Mureş. În urma evaluării acesteia de către personalul medical, a fost declarat decesul, cadavrul fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice de cercetare pentru a stabili identitatea persoanei şi împrejurările în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă", a arătat IPJ Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Poliția nu face nimic”. Mai multe cadavre au fost găsite în ultimele 20 de luni într-un lac din Texas
„Poliția nu face nimic”. Mai multe cadavre au fost găsite în ultimele 20 de luni într-un lac din Texas

O femeie decedată a fost scoasă din lacul Lady Bird din Austin, potrivit polițiștilor. Poliția texană a declarat că nu este vorba de o crimă, dar cazul ei nu este nici pe departe primul de acest gen.

„Numai scheletul era de băiat”. Descoperire șocantă în Vaslui. Un poștaș a găsit trei cadavre într-o casă. Ce arată autopsia
„Numai scheletul era de băiat”. Descoperire șocantă în Vaslui. Un poștaș a găsit trei cadavre într-o casă. Ce arată autopsia

Descoperire șocantă în Vaslui. Trei trupuri neînsuflețite au fost găsite într-o locuință. Două femei, mamă și fiică, de 82 și 55 de ani, dar și un bărbat, posibil nepotul bătrânei, pe care vecinii nu l-au mai văzut de 5 ani.

Trei cadavre au fost găsite de pompieri sub dărâmăturile unui imobil de cinci etaje surpat în apropiere de Barcelona. FOTO
Trei cadavre au fost găsite de pompieri sub dărâmăturile unui imobil de cinci etaje surpat în apropiere de Barcelona. FOTO

Trei cadavre au fost găsite sub dărâmăturile unui imobil care s-a surpat la Badalona, în apropiere de Barcelona, anunţă pompierii, care au muncit toată noaptea de marţi spre miercuri să caute trei locuitori daţi dispăruţi, relatează AFP.

Trafic de cadavre între o firmă de pompe funebre şi universităţi, descoperit în Spania. Cu cât era vândut un corp
Trafic de cadavre între o firmă de pompe funebre şi universităţi, descoperit în Spania. Cu cât era vândut un corp

Proprietarii unei firme de pompe funebre şi doi angajaţi au fost arestaţi la Valencia, în Spania, pentru trafic de cadavre pe care le vindeau cu 1.200 de euro unor universităţi de medicină, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Mai multe cadavre au fost găsite în deşertul Mojave din sudul Californiei. Cinci bărbați au fost arestați
Mai multe cadavre au fost găsite în deşertul Mojave din sudul Californiei. Cinci bărbați au fost arestați

Poliţia americană a arestat cinci persoane după ce mai multe cadavre au fost găsite împuşcate într-o zonă izolată din deşertul Mojave din sudul Californiei, informează News.ro, care citează BBC.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.