Descoperire șocantă în casa în care au fost găsite moarte două femei, mamă și fiică, în Vaslui

politia nu treceti crima
Pro TV

Poliţiştii vasluieni au descoperit o a treia persoană decedată într-o locuinţă din comuna Ştefan cel Mare, unde iniţial fuseseră găsite moarte două femei, mamă şi fiică.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, este vorba despre un bărbat care ar fi decedat de mai mult timp, cadavrul lui fiind mumificat, despre care se crede că ar fi rudă cu femeile.

La data de 9 februarie, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă din localitatea Ştefan cel Mare sunt două femei decedate, probabil intoxicate cu monoxid de carbon. În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui, în locuinţă au fost identificate cadavrele a trei persoane, femeile indicate în sesizare şi un bărbat. Totodată, o altă femeie, în vârstă de 30 de ani, ce prezenta tulburări psihice, a fost depistată în locuinţă şi a fost internată pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzelor deceselor.

În cauză a fost deschis dosar penal şi sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Citește și
Furtuna
Mauritius, în alertă maximă la trecerea ciclonului Belal. A fost confirmat un deces
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Două femei în vârstă de 82 de ani, respectiv 55 de ani, mamă şi fiică, au fost găsite decedate, vineri, într-o locuinţă din comuna Ştefan cel Mare. Potrivit poliţiştilor, cel care a făcut descoperirea a fost poştaşul din sat care a mers de dimineaţă să le ducă pensiile celor două femei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un copil de un an din Giurgiu a murit din cauza rujeolei. Era nevaccinat şi cu mai multe comorbidităţi
Un copil de un an din Giurgiu a murit din cauza rujeolei. Era nevaccinat şi cu mai multe comorbidităţi

Al patrulea deces din cauza rujeolei înregistrat în România este al unui copil de un an din judeţul Giurgiu, care nu era vaccinat şi care avea mai multe comorbidităţi, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Mauritius, în alertă maximă la trecerea ciclonului Belal. A fost confirmat un deces
Mauritius, în alertă maximă la trecerea ciclonului Belal. A fost confirmat un deces

Republica Mauritius a fost plasată în alertă maximă marţi, după trecerea ciclonului Belal, care a măturat mica ţară insulară din Oceanul Indian unde a adus ploi torenţiale şi vânt puternic şi a provocat cel puţin un deces şi pagube extinse.

Răsturnare de situație în cazul unui bărbat declarat mort. Cenușa și certificatul de deces au fost trimise familiei
Răsturnare de situație în cazul unui bărbat declarat mort. Cenușa și certificatul de deces au fost trimise familiei

Un bărbat a șocat pe toată lumea după ce a reapărut în mod misterios la un centru de ajutor, după ce familiei sale i-au fost trimise certificatul de deces și o urnă cu cenușă.

 

 

Un nou deces suspect în Rusia. O propagandistă a lui Putin a fost găsită moartă alături de soț cu ”semne de otrăvire”
Un nou deces suspect în Rusia. O propagandistă a lui Putin a fost găsită moartă alături de soț cu ”semne de otrăvire”

O cunoscută prezentatoare care a lucrat pentru imperiul TV de propagandă de stat al lui Putin a fost descoperită moartă alături de fostul ei soț urma „otrăvirii”, scrie Daily Star.

Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit
Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit

România înregistrează anul acesta primul caz de deces din cauza frigului. Un bărbat de aproximativ 55 de ani din Galați, om al străzii, a fost găsit fără viață de o altă persoană fără adăpost.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.