Descinderi în Bistrița-Năsăud, la o rețea care aducea arme pentru braconieri și interlopi

×
Codul embed a fost copiat

S-au făcut zeci de percheziții în Bistrița-Năsăud, pe urmele unei grupări care se ocupa cu traficul de arme și droguri.  

Interlopii au adus în țară atât puști de vânătoare, pe care spun autoritățile, le cumpărau braconierii, cât și pistoale de diverse calibre, cel mai probabil pentru diverse clanuri interlope. Polițiștii îi caută acum și pe clienți.

În imaginile făcute publice de DIICOT cu anihilarea rețelei se văd inclusiv acțiuni de noapte, cu descinderi și urmăriri pe șosele. La operațiuni au participat, alături de polițiștii români, reprezenanți ai Europol și polițiști spanioli din Garda Civilă.

Potrivit DIICOT, traficanții furau armele din Spania, dar și din alte țări europene, apoi le aduceau în România ascunse în mașini.

Reușeau, în multe cazuri, să treacă de controalele de la frontieră. Faptele s-au petrecut din iunie anul trecut, până în urmă cu câteva zile.

Citește și
ucisa botosani
Cazul femeii din Botoșani împușcate în gât. Un tânăr a fost reținut pentru contrabandă de arme
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Puștile și pistoalele au fost vândute pe piața neagră. Nu se știe, deocamdată, câte au ajuns acum în mâinile unor indivizi periculoși, care fac parte din clanuri interlope.

Armele ar fi ajuns la persoane influente

Bogdan Buneci este conferențiar universitar, doctor în drept și avocat specializat în drept penal, cu experiență în cazuri de trafic de arme.

Nu este exclus, spune acesta, ca beneficiarii să fie persoane cu influență. O parte dintre arme, cele de vânătoare, erau folosite în braconajul cinegetic.

Bogdan Buneci, avocat specializat în drept penal: "În majoritatea cazurilor, aceste arme rămân în țară și sunt vândute persoanelor care nu posedă permis de port armă. Dacă sunt implicate și persoane influente sau care sunt angajate ale unor instituții de stat nu se vor face în mod expres aceste controale".

Ovidiu Ionescu, președinte AGVPS: "Știu de astfel de cazuri, în care oameni au fost prinși braconând, de obicei nu s-au luat măsuri foarte aspre împotriva lor, spunând ca aceștia nu ar prezenta un pericol social, pot reacționa violent pentru a nu fi prinși".

Poliția neagă că un polițist ar fi fost implicat în rețeaua traficanților de arme

Marți, în Bistrița-Năsăud, de unde erau unii din membrii rețelei, au avut loc 30 de percheziții, iar peste 20 de persoane au fost duse la audieri.

Bogdan Buneci, avocat specializat în drept penal: "Sunt întrebate de unde au procurat armele respective, pentru a merge în continuare pe această filieră".

În urma acțiunilor de marți, și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a venit cu precizări: ”În cadrul operațiunii derulate astăzi, 12 septembrie, în cadrul căreia sunt efectuate 28 de percheziții de către polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase -  I.G.P.R., procurorii DIICOT, polițiștii de la arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud și reprezentanți ai Guardia Civil - Spania și Europol, nu este implicat niciun cadru al IPJ Bistrița-Năsăud”.

În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora din rețeaua de traficanți de arme și droguri ar fi făcut parte și un polițist, șefii poliției din județ neagă categoric acest lucru.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Furau arme din Spania și le vindeau pe piața neagră din România. Peste 20 de persoane urmează să fie audiate
Furau arme din Spania și le vindeau pe piața neagră din România. Peste 20 de persoane urmează să fie audiate

Zeci de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în judeţul Bistriţa-Năsăud, la mai multe persoane care au furat sau procurat ilegal arme de foc din Spania și din alte ţări europene.  

Cazul femeii din Botoșani împușcate în gât. Un tânăr a fost reținut pentru contrabandă de arme
Cazul femeii din Botoșani împușcate în gât. Un tânăr a fost reținut pentru contrabandă de arme

Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Ucraina poate acum să lovească ținte aflate la 1.500 de kilometri în interiorul Rusiei. Ce va ataca Kievul
Ucraina poate acum să lovească ținte aflate la 1.500 de kilometri în interiorul Rusiei. Ce va ataca Kievul

Ucraina are acum capacitatea de a lovi cu arme de fabricaţie proprie ţinte care se află la 1.500 de kilometri distanţă, în interiorul Rusiei, a declarat secretarul Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare, Oleksii Danilov.

Ion Țiriac ar putea rămâne fără o colecție impresionantă de arme. Nu și-a mai prelungit permisul de deținere din 2014
Ion Țiriac ar putea rămâne fără o colecție impresionantă de arme. Nu și-a mai prelungit permisul de deținere din 2014

Emoții pentru omul de afaceri Ion Țiriac. Statul i-ar putea confisca o impresionantă colecție de arme, inclusiv puști de vânătoare și pistoale foarte valoroase.

Armata rusă a expus la Moscova arme occidentale capturate în Ucraina. GALERIE FOTO
Armata rusă a expus la Moscova arme occidentale capturate în Ucraina. GALERIE FOTO

Armata rusă a expus în apropiere de Moscova echipamente militare occidentale pe care trupele sale le-au capturat pe frontul din Ucraina, pentru a-şi lăuda propriile armamente şi a decredibiliza contraofensiva ucraineană aflată în desfăşurare.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.