De la bal, la spital. Zece elevi ai unui liceu din Suceava au ajuns la Urgențe după petrecerea de absolvire

ambulanta romania
Shutterstock

Zece elevi din municipiul Vatra Dornei au ajuns la spital, după petrecerea de absolvire a liceului, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu, conform Agerpres.

DSP Suceava a fost informată, luni, de Spitalul Municipal Vatra Dornei despre prezentarea la Compartimentul Primiri Urgenţe (CPU) a unui număr de zece elevi de la un colegiu din Vatra Dornei, care acuzau simptomatologie digestivă.

Cei zece elevi au declarat că au participat la petrecerea de absolvire a liceului în seara zilei de 26 mai, la o unitate turistică din zonă.

Toţi elevii au fost consultaţi la CPU şi li s-a administrat tratament simptomatic, iar doi dintre ei au rămas internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei.

O echipă a DSP Suceava s-a deplasat marţi, 30 mai, la Vatra Dornei pentru a efectua ancheta epidemiologică. 

Citește și
sarpe mancare
Peste 100 de copii au ajuns la spital după ce un șarpe le-a otrăvit mâncarea
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Suporter care venise la meciul Dinamo - FC Argeș, transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău
Suporter care venise la meciul Dinamo - FC Argeș, transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău

Un suporter care venise la Arena Națională, pentru meciul Dinamo - FC Argeș, a ajuns luni la urgențe. I s-a făcut rău chiar la intrarea pe stadion. Potrivit unor surse medicale, bărbatul a făcut atac de cord.

Peste 100 de copii au ajuns la spital după ce un șarpe le-a otrăvit mâncarea
Peste 100 de copii au ajuns la spital după ce un șarpe le-a otrăvit mâncarea

Cel puţin 110 elevi din statul indian Bihar, aflat în estul ţării, au fost transportaţi la spital după ce au fost serviţi cu mâncare de pe un platou în care se afla un şarpe mort.

Brașov: Adolescent dus de urgență la spital, cu elicopterul, după ce ar fi căzut un copac peste el. Ce spun martorii
Brașov: Adolescent dus de urgență la spital, cu elicopterul, după ce ar fi căzut un copac peste el. Ce spun martorii

Un băiat de 16 ani din județul Brașov a fost dus cu elicopterul la spital, după ce a suferit un accident grav în pădure, unde aduna lemne de foc.

Portarul Sergio Rico, de la PSG, în
Portarul Sergio Rico, de la PSG, în "stare gravă" după un accident de călărie. A fost transportat cu elicopterul la spital

Internaţionalul spaniol Sergio Rico, portarul de rezervă al echipei de fotbal Paris Saint-Germain, este internat în "stare gravă" după un accident de călărie produs în Andaluzia, a anunţat clubul francez, citat de AFP.

Accident banal în București, dar de impact. Mai multe persoane au ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit
Accident banal în București, dar de impact. Mai multe persoane au ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit

Un accident grav s-a petrecut duminică, în Capitală. Patru persoane au ajuns la spital, una dintre ele în stare gravă, după ce două mașini s-au tamponat în dreptul unei piețe volante.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.