De ce a rămas IPJ Teodosie fără sunet la slujba de Sf. Maria. Explicațiile Statului Major al Forțelor Navale

ips teodosie
StirilePROTV

Reprezentanții Statului Major al Forțelor Navale au transmis, luni seara, explicații după ce ÎPS Teodosie a rămas fără sunet în timpul slujbei de Ziua Marinei.  

Statul Major al Forțelor Navale s-a ocupat de organizare și luni seara a transmis că regretă situația creată pe timpul oficierii serviciului religios, oferind și câteva explicații. 

"Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecțiune tehnică a circuitului audio. Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată și comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceștia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios și au introdus următorul moment din ceremonial", se arată în comunicatul de presa.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale a menționat că va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială cu privire la cele întâmplate și "exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei".

Întrebat dacă s-a supărat, IPS Teodosie a răspuns, luni: ”De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde"
 

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă