David, elevul care a murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc, ar fi împlinit 18 ani în ajunul Crăciunului

×
Codul embed a fost copiat

La peste 24 de ore de la tragedia de la Odorheiu Secuiesc, în urma căreia un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața și trei fete sunt în spital, una în stare critică, intubată, se căută vinovații pentru prăbușirea clădirii internatului.

Imobilul s-a năruit în condițiile în care, de-a lungul zidului exterior, se săpa un șanț pentru canalizare. Administratorul firmei care făcea lucrările ar fi dat ordin ca acestea să fie grăbite și a apărut informația că șanțul a fost făcut cu un excavator, prea aproape de imobil, contrar unei interdicții stabilită în autorizația de construire.

Atenție, detalii și imagini care vă pot afecta emoțional.

După terminarea cursurilor în liceul „Tamasi Áron”, în jur de 50 de elevi s-au retras în clădirea veche, internat, de peste drum. David era unul dintre ei. Handbalist la clubul din Odorheiu Secuiesc, voia să se odihnească.

Filmul tragediei de la Odorheiu Secuiesc

Laszlo Barna, colegul de cameră al lui David: „S-a urcat în patul lui cu căștile pe urechi, s-a întins, s-a învelit.”

Citește și
internat Harghita
Conducerea liceului din Odorheiu Secuiesc: Tragedia nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu ştim ce a cauzat-o
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La nici 3 minute după acest moment, în clădirea internatului au început să se vadă fisuri.

Elev: „Un băiat a observat că tavanul începea să crape, a văzut crăpături în tavan.”

Unii au apucat să fugă. Apoi, a urmat dezastrul. La ora 16.00 la 112 a fost anunțată prăbușirea. Salvatorii au ajuns în 4 minute la locul dezastrului.

Prima victimă, o fată, a fost scoasă dintre restrurile de moloz în jurul orei 16 și 20 de minute. Era con;tientă. A doua, după o jumătate de oră. Aceasta era semiconștientă. După încă o oră a fost găsita a treia fata. Era în stop cardiorespirator.

În tumultul general, cineva își aduce aminte că în clădirea prăbușită a rămas David și începe să îl strige. O altă voce îl strigă și mai tare. De sub mormanul de moloz, David a fost scos inconștient. Aproape o oră doctorii au încercat să îl resusciteze. Băiatul s-a stins în brațele lor. Colegul lui de cameră regretă că n-a avut timp să îl avertizeze.

Laszlo Barna, colegul de cameră al lui David: „Eu l-am văzut ultima oară și după aia, după aia s-a prăbușit, vă zic, în trei minute după ce am plecat."

După ce au fost scoase cele patru victime, salvatorii care au lucrat contracronometru și s-au asigurat că nu mai sunt victime, s-au retras pentru că exista pericolul ca acoperișul să se prăbușească în orice moment.

În căutarea vinovaților

Încă de luni seară a început căutarea vinovaților. Clădirea internatului e veche din 1910 și nu a fost consolidată de mulți ani. Acum, se făceau acolo primele intervenții: împrejmuirea cu un gard și racordarea la canalizarea orașului.

Zörgő Noémi, purtător de cuvânt Primăria Odorheiu Secuiesc: „Lucrarea a fost autorizată de către Primărie, construire de gard și racordarea clădirii la apă și canalizare. Autorizatia spune ca săpaturile se pot face langa cladire, nu mai aproape de 2 m si 20 de cm.”

Constructorul a făcut însă un șanț adânc, de 2 metri și jumătate, și o lățime similară, continuu, lipit de imobil. Lucrarea a fost făcută cu un exavator, ca să se termine mai repede. Posibil ca nerespectarea intedicției prevăzută în autorizația de construire să fi declanșat colapsul.

Elev: „Șantierul, totul e din cauza șantierului.”

Reacția adminstratorului firmei care a săpat șanțul

Laszlo Sandor este adminstratorul firmei care a săpat șanțul. După ce a fost chemat la poliție ca să dea explicații de ce a decis să sape lângă fundația clădirii și să explice de ce s-a grăbit să termine lucrarea - nu a mai vrut să vorbească public despre cele întâmplate.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș conduce cercetările în acest caz. A fost deschis un dosar penal pentru uciderea din culpă și vătămarea corporală a elevilor prinși sub dărâmături. 11 martori au fost audiați.

Gianina Oreviceanu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș: „Procurorul de caz va dispune efectuarea unei expertize tehnice în domeniul construcțiilor dar numai după cercetarea la fața locului, în acest moment cercetarea nu se poate realiza întrucat constructia prezinta risc major de prăbușire în integralitate.”



În anchetă, apar și alte întrebări. De pildă: de ce lucrările se făceau cu adolescenții în interiorul clădirii? Și cine trebuia să verifice că firma care executa lucrarea, administrată de Laszlo Sandor, respectă ce este scris în autorizația primită de la primărie.

Neclar este și de firma lui Sandor nu a făcut lucrarea în etape, pe tronsoane, având grijă ca zidul exterior al imobilului să fie consolidat sau sprijinit cum spun specialiștii că se procedează în cazul clădirilor cu fundație din piatră naturală, cum era aceasta.

Paul Racoviță, Inspectoratul de Stat în Construcții: „Orice accident de natura asta putea fi evitat. Cu puțină atenție, cu putină grija și cu respectarea elementelor tehnice pe care le avem în vigoare în acest moment. Cred că există, din ce mi-am dat seama pana acum, o necoraelare între ce este fizic în teren, cu partea de proiect.”

Firma lui Laszlo Sandro a fost contractată să facă lucrarea de Arhiepiscopia Romano Catolica din Alba Iulia, care detine clădirea internatului. După ce a dobândit imobilul, în urma unei retrocedări, Biserica l-a închiriat municipalității. Primaria administra clădirea și a și autorizat lucrările.

Ligia Deca, ministrul Educației: „Responsabilitatea pentru punerea în siguranță este partajată între proprietar și cei care o administrează. Cum sunt ele partajate, este o chestiune de contract de inchiriere.”

Vina, pasată de la unii la alții

În loc să se partajeze, responsabilitatea este pasată însă de la unii la alții.

Arpad Galfi, primar Odorheiu Secuiesc: „Este un diriginte de șantier, este un proiect manager, este un constructor și dânșii... deci instituțiile o să facă demersurile, verificarile, ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat.”

Arhiepiscopia Romano-Catolică nu a răspuns la telefoane și mesaje. Conducerea s-a mulțumit să transmită condoleanțe: „Exprim sincere condoleanțe, cerând mila bunului Dumnezeu în aceste momente dificile și vă asigur de rugăciunile și sprijinul meu.”

Între timp, colega lui David - Orsolya - care a fost scoasă în stop cardio respirator de sub ruine - a fost dusă la Spitalul din Târgu Mureș, după ce a fost resuscitată. Avea camera la etaj, unde stateau toate fetele.

Mariana Negoiță, Spitalul Târgu Mureș: „Este în stare critică, intubată, sedată, este instabilă hemodinamic. Din păcate, în acest moment prognosticul medicilor este unul extrem de rezervat.”

Celelalte două fete salvate din clădirea prăbușită sunt rănite, dar viața lor nu este în pericol.

Președintele Klaus Iohannis a transmis că această dramă „ne amintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică.” și a cerut elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați.

David ar fi împlinit 18 ani în ajunul Crăciunului

David, băiatul mort în clădirea prăbușită a internatului, ar fi împlinit 18 ani în ajunul Crăciunului. În fața internatului unde a avut loc tragedia, colegii lui David au impovizat un mic altar și au aprins toată ziua lumânări. Toți se roagă și ca Orsolya, cu leziuni grave la coloana vertebrală - acum, internată în spital în Târgu Mureș - să supraviețuiască.

Polițiști criminaliști și inspectori în construcții au venit marți acolo și au încercat să găsească indicii clare despre ce a provocat prăbușirea. Internatul liceului Tamasi Aron urma să fie reabilit, în perioada următoare, cu sprijin din partea Guvernului Ungariei. Cum, de altfel, au fost reparate și construite mai multe clădiri din această parte a țării.

Arhiepiscopia Romano-Catolică a cerut de la Primărie, în luna mai, un certificat de urbanism în acest scop. În documentul eliberat, edilii au impus și expertizarea tehnică a clădirii, despre a carei stare nimeni nu mai știa nimic.

Imobilul nu a fost evaluat în ceea ce privește riscul la cutremur, desi există fonduri disponibile pentru asta - după cum spune ministrul Educației Ligia Deca.

Clădirea se află în apropierea unui deal, iar când ploua, apa se scurgea, distrugea zidurile exterioare și chiar inunda cantina. Tocmai de aceea, era nevoie de drenajul apelor pluviale către sistemul de canalizare al orașului.

Din păcate, aceste lucrări, care erau necesare, s-au soldat cu tragedia de luni seară.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Acoperișul internatului din Odorheiul Secuiesc riscă să se prăbușească în orice moment. „Am pierdut un copil, un elev”
Acoperișul internatului din Odorheiul Secuiesc riscă să se prăbușească în orice moment. „Am pierdut un copil, un elev”

A început ancheta la Odorheiu Secuiesc, unde un băiat de 17 ani a murit prins sub dărâmături, după ce internatul în care era cazat s-a prăbușit.

Conducerea liceului din Odorheiu Secuiesc: Tragedia nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu ştim ce a cauzat-o
Conducerea liceului din Odorheiu Secuiesc: Tragedia nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu ştim ce a cauzat-o

Conducerea Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc, unde a avut loc tragedia soldată cu moartea unui elev prins sub dărâmăturile clădirii internatului, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei îndoliate.

Filmul intervenţiei de la Odorheiu Secuiesc | Ce spune comandantul Detaşamentului de Pompieri despre băiatul care a murit
Filmul intervenţiei de la Odorheiu Secuiesc | Ce spune comandantul Detaşamentului de Pompieri despre băiatul care a murit

Comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, a relatat cum a decurs misiunea de salvare de luni după-amiază, când clădirea internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit.

 

Tragedia din Odorheiu Secuiesc | Reacția patronului firmei care a făcut săpături: „Nu știam că sunt elevi înăuntru”
Tragedia din Odorheiu Secuiesc | Reacția patronului firmei care a făcut săpături: „Nu știam că sunt elevi înăuntru”

Patronul firmei care realiza lucrările de racordare a clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc afirmă că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator.

Primarul din Odorheiu Secuiesc se spală pe mâini după tragedia de la internat. „Nu e treaba primarului, da?”
Primarul din Odorheiu Secuiesc se spală pe mâini după tragedia de la internat. „Nu e treaba primarului, da?”

A început ancheta la Odorheiu Secuiesc, unde un băiat de 17 ani a murit prins sub dărâmături, după ce internatul în care era cazat s-a prăbușit.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.