Dăianu, Consiliul Fiscal: "Doamne ferește să avem o recesiune autentică". Previziuni sumbre pentru bugetul pe anul viitor

pensionari
Agerpres

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a declarat că România nu va putea închide bugetul cu un deficit mai mic de 3% din PIB în acest an.

Dăianu a avertizat că menținerea calendarului de creștere a pensiilor va duce la un deficit de 4% din PIB anul următor, 5,7% în 2021 și 7% în 2022, caz în care România ar intra în procedura de deficit excesiv și ratingul de țară ar fi afectat, conform Profit.ro.

„Este un scenariu moderat optimist. Doamne ferește să ai o recesiune autentică!”, a spus Dăianu.

Execuția bugetară la 9 luni arată cel mai ridicat deficit de după 2010, la 2,6% din PIB. Guvernul demis al PSD nu are dreptul să facă o rectificare, iar un nou guvern PNL așteaptă votul Parlamentului.

„Noi considerăm că nu ne putem încadra în ținta de deficit de 3% din PIB”, spune Daniel Dăianu, la Seminarul Eu-Cofile, organizat de Alpha Bank, BNR și ARB.

Citește și
plata pensii
Cu cât au crescut într-un an fondurile pilonului II de pensii
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Problemele cu adevărat mari ar urma să vină din anii următori, avertizează Dăianu, având în vedere că există o lege adoptată care prevede creșterea puternică a pensiilor – punctul de pensie ar urma să urce cu 40% din septembrie 2020.

„Problema este de fluxuri. Angajamentele sunt copleșitoare. Sunt angajamente statuate în actele normative. Cred că mulți nu înțeleg magnitudinea acestor angajamente. Am sentimentul că nu există un simț al proporțiilor, spune Dăianu. 

„În condiții neschimbate, dacă s-ar menține calendarul, suplimentul de plăți ar fi de 3-4% din PIB. Nu vorbim de o ajustare de 0,4-0,5% din PIB, cum s-au făcut în ultimii ani pentru a ne încadra în țintă”, adaugă el.

Măsurile care pot fi luate pentru evitarea acestui scenariu

„Opinia mea e că bugetul din 2020 ar trebui să înceapă corecția. Bugetul pe 2020 să nu fie mai mare decât în 2019, asumând că în 2019 va fi imposibil să încheiem sub 3%. E greu, e campanie electorală, încă sunt multe promisiuni ce creează oamenilor așteptări ce sunt nerealiste. Ieșim cu construcția bugetară din matcă rău de tot!”, adaugă președintele Consiliului Fiscal.

„Nu suntem pe marginea prăpastiei. Dar depinde foarte mult de noi să ne corectăm, să nu așteptăm să vină o viitură și să fim obligați să luăm măsuri în ceasul 13, când s-ar putea să fie foarte târziu (…) Dacă am merge cu calendarul de acum, toate veniturile fiscale le-am aloca salariilor și pensiilor”, a declarat Dăianu.

Președintele Consiliului Fiscal mai spune că necesarul suplimentar de venituri la buget pentru acomodarea creșterilor de cheltuieli cu asistența socială nu poate fi acoperit dintr-o mai bună colectare a taxelor într-un termen atât de scurt, având în vedere dimensiunea găurii estimate.

„Cine își imaginează că în doi ani de zile România poate să colecteze venituri fiscale de acest ordin de ameliorare, 3 procente din PIB, iarăși nu are simțul proporțiilor”, susține Dăianu.

„Doamne ferește să ai o recesiune autentică!”

Președintele Consiliului Fiscal spune că aceste proiecții iau în calcul și o creștere economică în următorii trei ani.

„Într-un fel, este un scenariu moderat optimist. Doamne ferește să ai o recesiune autentică! Și atunci se va vedea că nu ai spațiu fiscal”, spune Dăianu.

Pericolul unui deficit atât de ridicat este acela al intrării în procedura de deficit excesiv și în creșterea ratingului suveran – România este pe cea mai de jos treaptă recomandată pentru investiții.

„Trebuie să evităm intrarea în procedură de deficit excesiv, care îți este facilitată dacă ai corecții credibile. Dacă prognozăm un deficit către 4% în 2020, va fi greu de discutat cu experții Comisiei. Nu mai zic de rating, care ar fi afectat”, explică Dăianu.

Premierul desemnat Ludovic Orban a anunțat că guvernul său va menține neschimbat calendarul de creștere a pensiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Peste 9.300 de români au pensii
Peste 9.300 de români au pensii "de serviciu". Cine încasează 18.629 lei

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii octombrie 2019, de 9.331 persoane, în creştere cu circa 2% faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cu cât au crescut într-un an fondurile pilonului II de pensii
Cu cât au crescut într-un an fondurile pilonului II de pensii

Fondurile de pensii private obligatorii au crescut cu peste 26,8% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut. La 30 septembrie 2019 activele erau în valoare de peste 59,11 miliarde de lei.

Cât are în medie în conturi un român care cotizează la Pilonul 2 de pensii
Cât are în medie în conturi un român care cotizează la Pilonul 2 de pensii

7600 de lei are în medie în conturi fiecare român care cotizează la Pilonul 2 de pensii. În total, cei peste șapte milioane de titulari au 55 de miliarde de lei, conform datelor oficiale de până la jumătatea acestui an.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%

lianţa electorală PSD - PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită - 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".