Cum se va moderniza aeroportul Otopeni, pentru a face față fluxului mare de turiști

×
Codul embed a fost copiat

În această vară fierbinte în care mulți români caută răcoarea prin țări străine, cel mai mare aeroport al țării pare sufocat în orele de vârf.

Zilnic, pasagerii nemulțumiți se plâng că stau la cozi uriașe, dar greul abia începe pentru că în iulie și august este și cel mai intens trafic. Aeroportul Henri Coandă primește de trei ori mai mulți pasageri față de acum zece ani, însă extinderea terminalelor nu a ținut pasul cu creșterea traficului.

La cea mai mare poartă aeriană a României, în orele de vârf, sute de pasageri se înghesuie la intrarea în ţară, iar terminalul se dovedeşte prea mic pentru numărul din ce în ce mai mare de călători. La fel se întâmplă pe sensul de ieşire din ţară în intervalele cu trafic maxim.

Turiști: "Ar fi bine dac-ar avea un drop box să nu stăm la coadă... la aeroporturile internaţionale ai făcut checkin-ul, te duci singur să-ţi laşi bagajul nu mai stai încă o dată la coadă, în rest, e bine".

Turiști: "Lipsa de organizare, situaţia cu taxiurile, preţurile din aeroport care-s şocante, comparativ cu aeroporturile din vest."

Citește și
cocaina in stomac
Cărăuş de droguri, prins pe Otopeni. Câtă cocaină aducea din Brazilia în stomac
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Turistă: "Normal, sigur, sunt cozi dar peste tot, sunt umblată în toată lumea şi peste tot sunt cozi".

Aglomeraţia nu e o surpriză având în vedere că traficul la Otopeni s-a triplat în ultimii 10 ani, de la 4,5 milioane de pasageri în 2009, la 15 milioane estimaţi pentru anul acesta.

Acum, din Bucureşti se zboară către 101 destinaţii faţă de doar 56 în 2009. În această vară, vor fi chiar şi 440 de aterizări şi decolări în aceeaşi zi. Şi totuşi, oficialii aeroportului spun că pentru pasageri, timpul mediu de aşteptare nu depăşeşte 15 minute în orele de vârf. Cert este ca aeroportul şi-a atins capacitatea maximă.

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt AICHB: "Vorbim de o capacitate maximă pe oră de vârf de circa 2200-2300 de pasageri pe fiecare flux, deci şi pe sosiri şi pe plecări, în total 4.500 de pasageri pe oră de vârf, aceasta e capacitatea proiectată care nu avem cum să o depăşim."

În această vară vor fi instalate la ieşirea din ţară 6 porţi automate de control al paşapoartelor biometrice. Porţi biometrice vor fi instalate apoi şi pe sensul de intrare în ţara care va fi unificat într-un singur punct, nu două cum e în prezent.

Valentin Iordache: "Practic toţi pasagerii vor veni în acelaşi loc dar vorbim de un număr de ghişee crescut cu 50%, vorbim de o alocare dinamică a personalului poliţiei de frontieră."

Călătorii vor avea la dispoziţie 28 de ghişee de control de frontieră în acelaşi loc, faţă de 20, amplasate acum în două zone diferite. Dar asta nu va rezolva problema pe termen lung.

Având în vedere situaţia actuală, singura soluţie viabilă în momentul de faţă este construirea unui nou terminal, dar asta nu se mai poate întâmpla mai repede de 5 ani, cel puţin. În aceste condiţii, aeroportul este nevoit să găsească în continuare soluţii operaţionale provizorii pentru a reuşi să se descurce cu cei peste 15 milioane de pasageri pe care îi aşteaptă în fiecare an, transmite Cosmin Stan, corespondentul Știrilor Pro TV.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Control automat al paşapoartelor, la Otopeni. Când vor fi instalate aparatele
Control automat al paşapoartelor, la Otopeni. Când vor fi instalate aparatele

Aeroportul Otopeni va avea 6 porţi de control automat al paşapoartelor iar pasagerii cu paşapoarte biometrice nu vor mai sta la cozi.

Cărăuş de droguri, prins pe Otopeni. Câtă cocaină aducea din Brazilia în stomac
Cărăuş de droguri, prins pe Otopeni. Câtă cocaină aducea din Brazilia în stomac

Un cetatean ucrainean de 27 de ani a fost prins pe aeroportul Otopeni cu droguri in stomac.

Moment emoţionant la revenirea în ţară a Naţionalei U21. Reacţia jucătorilor
Moment emoţionant la revenirea în ţară a Naţionalei U21. Reacţia jucătorilor

După performanţa obţinută la Campionatul European de Fotbal U21, elevii lui Mirel Rădoi s-au întors în România.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.